Miercuri, 10 septembrie, a început perioada de depunere online a dosarelor pentru posturile de directori și directori adjuncți, pe o platforma special dedicată. Aici, candidații se vor înregistra și își vor da acceptul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, iar mai apoi vor încărca documentele necesare (prevăzute în articolul 8 din Metodologie). Modul de folosire al platformei poate fi consultat AICI.
În Timiș sunt 194 de posturi disponibile pentru funcția de director și 94 pentru funcția de director adjunct. Lista completă a posturilor pe unități de învățământ AICI.
Dosarele completate pot fi transmise de candidați până în 26 septembrie, apoi vor fi evaluate în perioada 27 – 29 septembrie de comisiile formate la nivel județean/național, iar în 7 octombrie vor fi afișate listele cu candidații admiși la această probă. Urmează proba scrisă în luna octombrie, iar după aceasta, în noiembrie, proba de interviu. De abia la începutul anului viitor se vor prelua și funcțiile.
Pentru a participa la concursul pentru ocuparea funcției de director sau de director adjunct, cadrele didactice vor îndeplini, cumulativ, următoarele condiţii:
- Sunt absolvenţi ai învăţământului superior cu diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condiţiile art. 149 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- Sunt titulari în învăţământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
- Au o vechime în învăţământul preuniversitar de minimum 5 ani;
- Au calificativul „Foarte bine” acordat în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei ori în funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice Ministerului Educaţiei;
- Nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei ori de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice în Ministerul Educaţiei sau a intervenit radierea de drept a sancţiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învătământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală şi nici nu au fost sancţionate disciplinar, conform art. 280 alin. (2) litera (d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, printr-o decizie de sancţionare disciplinară, rămasă definitivă şi în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcţii de conducere
- Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare
- Nu au avut statutul de “lucrător al Securităţii” sau “colaborator al Securităţii”.
Condiții suplimentare sunt pentru candidații care se înscriu pe posturi în învățământul special sau liceele cu predare într-o altă limbă. Metodologia de concurs, fișele posturilor, lista funcțiilor vacante și toate informațiile necesare le puteți găsi și pe site-ul Inspectoratului Școlar Timiș, pe www.isj.tm.ro, la Concurs directori și directori adjuncți 2021.
Calendarul concursului pentru directorii de școli
- 15 – 26 septembrie: Depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă
- 27 – 29 septembrie: Evaluarea dosarelor de înscriere
- 30 septembrie: Afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor
- 1 octombrie: Depunerea solicitărilor de analiză a cauzelor și remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere în platforma informatică
- 4 – 6 octombrie: Remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere
- 7 octombrie: Afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor
- 8 octombrie: Stabilirea centrelor speciale de desfășurare a probei scrise
- 13 octombrie: Repartizarea candidaților pe centre
- 15 octombrie: Desfășurarea probei scrise, afișarea rezultatelor la proba scrisă
- 15 – 17 octombrie: Depunerea contestațiilor la proba scrisă
- 18 – 20 octombrie: Soluționarea contestațiilor la proba scrisă
- 20 octombrie: Afișarea rezultatelor finale la proba scrisă
- 21 – 27 octombrie: Înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează
- 28 – 29 octombrie: Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu
- 1 – 10 noiembrie: Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
- 12 noiembrie: Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
- 15 noiembrie – 8 decembrie: Desfășurarea interviului
- 16 noiembrie – 10 decembrie: Depunerea și soluționarea contestațiilor la interviu
- 13 decembrie: Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
- 17 decembrie: Validarea rezultatelor finale
- 20 – 22 decembrie: Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022)
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XAdica legalizarea/ musamalizarea numirilor politice facute deja de inspectorul Popescu , ha ha ha , mafiotilor din Romania educata a lu’ Werner.