Neatenţia şi viteza neadaptată la condiţiile meteo, drumul fiind acoperit de apă din cauza ploii, au stat la baza producerii unui nou accident de circulaţie pe drumul Timişoara – Lugoj. Un bărbat aflat la volanul unui Daewoo Cielo, cu numere de Dolj, care venea dinspre Timişoara, a observat prea târziu sensul giratoriu de la ieşirea din Ghiroda, la intersecţia cu drumul de acces către aeroport. Şoferul a pus frână şi a tras tare de volan, pentru a evita impactul cu scuarul. Maşina a derapat şi a ieşit de pe carosabil pe partea dreaptă, a sărit peste două şanţuri, după care s-a oprit sub un camion parcat pe marginea drumului. Bărbatul de la volan a fost ridicat de un echipaj al ambulanţei şi transportat la spital.
Poliţiştii care s-au deplasat la locul producerii accidentului spun că şoferul avea viteză, din moment ce nu a observat din timp sensul giratoriu, semnalizat şi iluminat. Ei urmează să stabilească cu exactitate condiţiile în care s-a petrecut accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!