Traian Orban a fost rănit de un glonț în 17 decembrie 1989 în Piața Libertății, loc despre care se discută de mai mulți ani că va găzdui un muzeu al Revoluției.
Însă Memorialul Revoluției 1989 din Timișoara este opera sa.
În vara anului 2020, Traian Orban anunța că se retrage de la cârma Memorialului Revoluției, instituție de utilitate publică a cărei principală activitate este cercetarea evenimentelor care au avut loc în decembrie 1989.
Joi seara, foștii săi colegi i-au anunțat decesul.
„Cu adâncă durere în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a domnului dr. Traian Orban, cel care a fost timp de 30 de ani președintele Memorialului Revoluției din 1989 din Timișoara. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, o pot face la Capela de la Memorialul Revoluției, situată pe Strada Oituz nr. 2B, începând de vineri, 13 septembrie, ora 18:30. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, la ora 12:30, în Cimitirul Eroilor din Timișoara”, au transmis reprezentanții Memorialului Revoluției.
Trimite articolul
XOdihnă Veșnică! Bunul Dumnezeu să îl Odihnească în Pace!
RIP
-
Cand lenea e mare ori mai vrem sa ne dam drept englezoi de baltă folosim RIP. Totusi in Romania de sute de ani se foloseste Dumnezeu sa-l ierte ori Dumnezeu să îl Odihnească în Pace!
-
Unii oameni se plang sau transforma orice intr-un motiv de comentariu. Asta-i problema ta ma? Cum alege el sa scrie? Foarte bine ca a scris RIP si sper sa ajunga sa inlocuiasca propozitiile tale obosite, folosite de sute de ani. Bravo justitiar al comentariilor tion, ai mai rezolvat un caz, acum odihnestete si tu.
Te simti mai bine ca ai primit atentia pe care ai cautat-o?-
Wow, man, ce cool ești ! Totuși, wtf înseamnă RIP ?
-
NU MAN, TU ESTI CEL COOL !!!
Totusi google it !R.I.P – rest in peace.
vezi? nici tie nu ti-am refuzat gramul de atentie, scuze de intarziere….
-
@Nup
Oaauuu, men, câtă imaginație!. Ba tu ești cool. Ce-ai scris tu știe oricine, eu am întrebat altceva, și oricum pe aici “zboară vești contradictorii, se-ntretaie știrile” (vezi mai jos).
-
-
-
E din latină, Bulă. Requiescat in pace.
-
victor nu vorbim de originea unui cuvant ci de situatia actuala cand unii care vor sa para mai ‘inteligenti’ sau mai cool si imprumuta cuvinte de la altii desi in limba romana exista. Dar poate si tu faci parte dintre cei care la intrarea in tara se reseteaza in …Como se dice :))
-
-
Odihnă veșnică 🙁
și pt Opre Gogu :((
făcea și el multe dacă nu era omorât în 16/17 decembrie(in spitalul județean) și apoi ars la crematoriu’ Cenușa
RESPECT
Dumnezeu să-l odihnească. Veșnic RESPECT.
condoleante
Macar timisorenii care au avut arms in mana sa plateasca intreprinderea ar fi trebuit numiti revolutionari.Daca se intorcea roata erau la inchisoare.Revolutiomarii din frunte nu au facut acest gest din ipocrizie revolutionara.
-
ppa @ mai invata sa te exprimi, nu te mai precipita! Nimeni nu intelege abureala ‘au avut arms in mana sa plateasca intreprinderea …’