Vladimir Jurăscu a jucat timp de 45 de ani pe scena Teatrului Național Timișoara. A interpretat peste 350 de roluri, printre care Regele Lear, Sile în „Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, Despot în „Despot vodă” după Vasile Alecsandri, Hallmar în „Raţa sălbatică” de Ibsen, celebrul Bască din „Studiu osteologic…” de D.R. Popescu, Marchizul în „Velasquez” de A.B. Vallejo, Verșinin, dar și, mulți ani mai târziu, Ferapont în „Trei surori” de Cehov, Shylock în „Neguțătorul din Veneția”, Agamiță Dandanache în „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale sau Robert din „O viață în teatru”.
Vladimir Jurăscu a primit în anul 2015, premiul pentru întreaga activitate din partea UNITER.
„În numele tuturor celor din fața și din spatele scenei, ca și în numele publicului care l-a iubit și l-a aplaudat mai bine de jumătate de secol, Teatrul Național face o reverență. Vladimir Jurăscu, nu te vom uita niciodată!”, transmit reprezentanții Teatrului Național Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!