Joi dimineață, pe rețelele de socializare au apărut imagini cu o mașină al cărei șofer a parcat-o pe Bd. Cetății din Timișoara, însă nu oricum, ci distrugând spațiul verde și blocând accesul bicicliștilor pe pistă.
„Acolo pe spațiul verde sunt și instalațiile de irigație (țevi, aspersoare). Odată ce treci cu mașina peste ele, e posibil să se deterioreze. Ăștia suntem….”, a scris unul dintre utilizatori.
„Plin de BIZONI!”, a punctat altul.
„Dimineața nu am văzut poliția acolo (vizavi e școala, traversează tot peste iarbă, doar nu-i vor amenda în fiecare zi…). După-masa a fost acum aproximativ o săptămână un echipaj, deci este oarecum sub vizor zona”, a menționat o altă persoană.
Totul vine în condițiile în care bulevardul a trecut recent printr-o amplă transformare, lucrările pe șantier începând încă din vara anului 2021.
Pe lângă amenajarea liniilor de tramvai și a drumului, proiectul a inclus crearea de piste de biciclete pe ambele sensuri și amenajarea a 20.500 de mp de spațiu verde. Investiția se ridică la aproximativ 22 de milioane de euro, cu TVA inclus.
Polițiștii locali transmit că supraveghează zona și că șoferii care parchează neregulamentar riscă sancțiuni de până la 825 de lei.
„Polițiștii locali pot constata și iau masuri de sancționare în astfel de cazuri, conform OUG 195/2002, fiind vorba despre oprire/staționare neregulamentară, atât pe spațiul verde, cât și pe pista pentru biciclete. Sancțiunile sunt între 330 și până la 825 de lei cu puncte penalizare la permis. Se iau masuri atât în urma constatărilor din timpul patrulărilor efectuate, cât și ca urmare a sesizărilor de la cetățeni. Pot fi semnalate astfel de situații la telefoanele 0256.968 sau 0256.256.112. De altfel, în cadrul patrulărilor efectuate în cursul zilei de ieri au fost aplicate două sancțiuni unor conducători auto care au parcat neregulamentar în zona respectivă”, au transmis pentru Tion reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Pe aceeași temă:
VIDEO. Bulevardul Cetății este gata. Urmează să fie recepționat
Tramvaiul 4 va reveni de duminică pe Cetății. Stâlp „uitat” și tăiat pe ultima sută de metri
Trimite articolul
XLui i-a parut loc de parcare, atat il duce capul
-
in partea aceea de carosabil fasia de iarba nu are rost, mai bine asfaltau si bucata aia si puneau borne-stalpi din metru in metru sa nu urce nimeni
portiunea cu iarba este periculoasa si pentru biciclisti in cazul unei manevre de ocolire
Pacat ca cei care i-au facut poza nu i-au taiat rotile si nu i-au zgariat masina. Prostanaci, mai au de invatat.
-
Parcare ilegala constitiue contraventie , distrugerea e fapta penala. Nu ii indemna pe alti sa comita fapte pe care sa le regrete
-
stiu ca nu e ok, dar asta simt si eu
Chiar de ce nu ?!
super pistele pentru bicielete, fix ca cele create de administratia Robu pe care le critica Ana Munteanu (USR) daca va amintiti cum spunea ca e doar o banda trasata pe trotuarul deja ingust si care nu functioneaza si sunt nepractice pentru biciclisti si pietoni. O bataie de joc la adresa tuturor biciclistilor din oras. Apropo, l-am votat pe Fritz crezand ca macar o parte din promisiunile legate de infrastructura velo vor fi respectate. Am fost pacalit.
-
Ia masoara latimea pistei de pe Cetatii si compar-o cu una de la pasajul Jiul. Opa, stai ca acolo nu exista…
-
Ai vazut doar poze???!! Nu au NICIO legatura cu pistele lui Robulache: latime, vopsea, marcaje si, mai ales, nu este NICIUN stalp pe pista!!! Mai sunt 2-3 masini de bizoni, in rest…..
-
Offsaid! Chiar nu exista nici o legatura
Megamitocan…
-
Exact, de ce nu se apără cetățenii impotriva excrocilor?
Nu are importanta numarul, din pacate este masina de serviciu “Skoda”
Un nesimtit
Singura solutie intr-un oras oltenizat sunt stalpii metalici pe bordura.
-
Asa ziceam si eu, dar e imposibil sa pui in tot orasul. Ar trebui ridicate masinile si amenzi ca lumea, nu ca acum.
Hahaha
Măcar a lăsat luminile aprinse , sa se știe…
Acolo tot timpul sunt mașini parcate, deoarece merg la Prospero. Tot așa și pe Brâncoveanu este un Prospero și acolo tot timpul sunt mașini parcate pe banda 1.
Masina nu parcheaza singura !Poate fi si TM condusa de un locuitor din Gorj sau Mehedinti devenit ACUM timisorean.
Adevarul e ca n-am vazut/auzit de vreunul din “TM” vreodata sa parcheze neregulamentar, sa treaca pe rosu, sa conduca baut ori drogat, sa nu acorde prioritate, sa nu semnalizeze cand face slalom etc. Dar nici de atata xenofobie ca aici m-am mai auzit(decat in alte orase maricele cum ar fi Clujul, dar mai au de recuperat, sunt in urma insa insista sa ajunga ei pe primul loc. Sper sa nu reuseasca, Banatul e “fruncea”).
-
Nu despre olteni ori timisoreni ori clujeni era vorba in comentariul meu, ci despre faptul ca in toti polii regionali de dezvoltare sunt diversi veniti din diverse parti iar “localnicii”(cei frustrati, ori xenofobi ori cu carente de educatie, ori prostii fuduli, nu generalizez deloc la toti din oras) isi arata “multiculturalismul” la orice pas. De unde merg la Cluj? Conteaza? Xenifobia se manifesta si acolo ca supapa pentru problemele cu preturile mari, trafic etc. Cum sa fie pol de dezvoltare fara unii veniti de undeva? Iar de “cum” se realizeaza dezvoltarea sunt responsabili cei alesi si cei care ii aleg. Boc e bun? Bun atunci, sa se spele pe cap cu el, asa cum au facut rahatul praf si cu Funar o gramada de mandate.
Infractionalitate e pe toata planeta, nu stiu nicio tara care sa nu aiba inchisori. Si la fel, xenofobia nu s-a inventat la Timisoara. Asta nu inseamna ca nu exista si aici, uite cati se reped sa zica “nu noi” la stirile cu contraventii/infractiuni. De parca la tribunal sau la c.urtea de apel ai auzi numai perfectul simplu, altfel timisorenii nu ajung veci sa se judece in civil sau penal. Sfinti! Si doara exista statistici la indemana…si mai noi si mai vechi. Repet, eu vorbeam de xenofobie. Din pacate cativa comentaci vor sa fie “fruncea” la asa ceva si-mi pare ca se si falesc cu asta de cate ori au ocazia, altfel alte comentarii cat de cat inteligente nu prea sunt capabili sa produca..
Imi cer scuze, eram eu Marina, nu mai tot o dati cu SOFERUL, BIZONUL, si NUMARUL…sunt din TM (Tot Mehedinti) si aveam programare pe UNGHII…Unde ati fi vrut sa parchez ? Chiar asa de rai puteti fi cu o femeie ? Macar acum, ca se apropie Dragobetele, 1 si 8 Marite, fiti si voi mai iertatori si mai intelegatori…Da-le drecu de stropitori si de iarba…Voi chiar aveti nevoie de iarba ?!?!
-
“Bravo”, intr-un singur comentariu ai impuscat 3 iepuri: te-ai luat si de banateni si de olteni si de femei. Foarte “inteligent” comentariul, si foarte “amuzant”, parintii tai au de ce se rusina.
unde-s aia care spun ca “legea e lege” si ca se aplica la fel pentru toti?
De aceea am la bicicleta pedale din aluminiu, poate ma intimidez și ma prăvăleșc peste bara lui. Aviz și celor care parchează pe trotuar, am manșoane la ghidon prinse cu șurub….
In mehala spre iesire degeaba avem 4 benzi 2 sunt pentru parcare la fel pe Ct Brancoveanu pe la bazare si la Magazinul Prosp.. se opresc pe avarii chiar nu se mai poate parca nimeni doar in fata usi atata nesimitire si chiar sunt oameni cu masini scumpe care crezi ca au o educatie dar nu este asa
-
Educatia nu o primesti impreuna cu masina scumpa!
Astia au deja numere de Tm sunt sub acoperire 😜
Oamenii n-au sange in instalatie. Că dacă o găsea răsturnată în șosea, îi ieșeau aerele din creier pe tot restul vieții.
Ce sa te miri de asta, cand in fata politiei, zona Isho, spre parcul de la raul Bega, parcheaza aia care cum apuca, pe trotuar, aleile parcului, chiar la politie in fatza sub brazii aia in namoale, si apoi iasa cu masina pe asfalt. Vaishamar. Nici acolo nu se amendeaza.
O fi sunat careva aflat in zona la politie&trimis si poza cu numarul ??? Daca da, sper ca si-a furat-o la greu…in afara de jalnica amenda, ar trebui suspendat permisul ; daca nu, nasol, 0 implicare civica…tipic !!!!
DA CEA FACUT DOMLE A OMORAT PE CINEVA?
ASA PARCHEZ SI EU PE UNDE POT BINE CA VA GASITI VOI SUPER CORECTII SALVATORII PLANETEI VAISAMAR SINTETI
Pai omul avea treaba acolo. Unde sa si parcheze? Doar nu trebuia sa mearga pe jos.
Asa se intampla cand proiectul nu este gandit pentru confortul cetatenilor ci pentru ca sa reflecte viziunea primarului asupra orasului. Spatiul verde respectiv este total inutil si parca vad ca nu va fi intretinut devenind un generator de praf. Desigur ca primarul se poate lauda cu cresterea suprafetei destinate spatiului verde pe hartie dar fara beneficii practice. In acelasi timp se dau autorizatii de construcii pe spatii verzi existente care ar putea ramane de utilitate publica. Asta ca sa nu mai aducem in discutie ingustarea benzilor de circulatie de catre specialistii primarului cand au modificat proiectul initial si s-au facut de ras cu tramvailul care a sters un stalp.
-
Aici erai pui de robu. Orasele sunt pentru oameni nu pentru masini. Ca sunt praf in multe e alta discutie.
Trebuie plantati pomi din max 2 in 2m de-a lungul bordurii, altfel nu poti sa-i opresti eficient pe bizoni sa nu parcheze si sa strice gazonul si bordura.
Și o luat pita prostu de la prostpero
Discutia asta trebuia sa aiba loc pe forumul politistilor unde se laudau pe cine au mai amendat azi
Si nici macar nu are BMW. Ce om penibil.
-
:))))
Si amenda unde este? Sau bineinteles ca se doarme in front …
Până odată te prinde unul și te face dispărut…. și îți vinde trotineta pe olx.
Astia chiar ca merita si masina ridicata pe bune nesimtire gosolana FARA MILA! la dinastia fara milaaaa!!!!!!!
Vaicariti-va si lamentati-va cat vreti si cum vreti . Astfel de tembeli sunt peste tot in Timisoara . Atat timp cat Politia Rutiere este total absenta si nu intelege ca trebuie reinstituta ordinea in circulatia rutiera din oras ,tot ce spuneti sunt vorbe si pierdere de timp.
Pe B d-ul Cetății se parchează pe acele. Izerii de piste de bicicleta, sa meargă poitia seara sa vadă. Lumea nu are unde parca ca bicicletele sunt mai importante decât confortul locatarilor! Unde sa pui masina dacă sensul de circulație este îngust? În Ronat au fost făcute trotuare de 3 metri și starea are 4 metri, debia trec 2 mașini una pe lingă alta!