Ați mai văzut cerșetori în centrul Timișoarei? Aceasta este întrebarea pe care primarul Nicolae Robu le-o pune timișorenilor care ies la plimbare prin zona centrală. Edilul-șef susține că oamenii străzii care apelează la mila trecătorilor au dispărut complet din zona centrală și că în cele din urmă s-a întâmplat așa cum a prezis el, adică cerșetorii au înțeles că nu merită să-și ducă veacul în capitala Banatului.
Robu este de părere că acțiunile Poliției Locale au dat roade. Oamenii legii îi adunau pe oamenii străzii de pe domeniul public și îi trimiteau spre localitățile de domiciliu. Aceștia obișnuiau însă să se întoarcă în oraș, apoi erau ridicați din nou de agenții locali.
„Ați mai văzut cerșetori în centrul Timișoarei? Până la urmă s-a întâmplat așa cum îi tot spuneam eu domnului Cojan, trebuie perseverență în lupta dintre bine și rău, că una dintre părți va obosi. Și trebuie să obosească partea rea. Și iată, din această luptă cu cerșetorii noi am câștigat. Au înțeles că în Timișoara nu merită să-și ducă veacul, pentru că sunt luați de poliție, sunt ținuți până seara la ora 9 și la ora 21 dacă vin în oraș din nou ajung față în față cu Poliția. Ați văzut ce eforturi facem de acoperire a întregii zone în care sunt seară de seară, zi de zi, de fapt, dar mă refer mai ales la ce se întâmplă seara. Sunt mii de timișoreni și oaspeți ai Timișoarei care se bucură de o asemenea zonă de loisir cum nu are niciun oraș”, a explicat Nicolae Robu.
Edilul-șef crede că centrul istoric din Timișoara este mult mai frumos decât centrul istoric din București, de exemplu, așa că oamenii nu trebuie să fie agasați de persoane fără adăpost care apelează la mila publică. El nu a spus dacă, în viziunea lui, a reușit eradicarea cerșetoriei în tot orașul sau doar în Cetate, dar a precizat totuși că nu sunt suficienți agenți locali pentru acoperirea Timișoarei în totalitate.
„Sigur, Bucureștiul are un centru istoric destul de mare. La noi este mult mai frumos, cu tot respectul pentru tot ce au alții bun, cred că stau foarte bine aici, dar cred că nu putem acoperi tot orașul. Având în vedere și faptul că noi nu știm populația reală a orașului, avem de tras ponoase. Am avea dreptul la mai mulți polițiști, am putea să acoperim mai bine orașul. Dar așa nu avem resursă umană suficientă să acoperim la fel de bine cum o facem în zona centrală și când spun zonă centrală mă refer tot spațiul de la Podul Maria, Podul Mihai Viteazu, Parcul Central, Parcul Catedralei și până la Bastion. Tot acest areal este foarte bine acoperit, dar nu poate fi acoperit tot orașul la fel”, a conchis Robu.
[poll id= “304”]
Citiți principiile noastre de moderare aici!