Deși amplasamentul Pasajului Jiul a fost predat încă din luna aprilie, muncitorii de la Porr Construct nu se pot apuca de treabă până nu au în față ultimele avize.
„Am primit săptămâna trecută avizul de la CFR pentru Pasajul Jiul, așteptăm acum să vină și de la AFER, de la Autoritatea Feroviară. După aceea vom începe lucrările, în mod normal ar trebui să vină foarte repede. Aștept să vină, pentru că îmi doresc să lucrăm din plin în perioada de vară, când sunt mult mai puțini cetățeni în oraș și mult mai puține mașini. Estimarea mea este că în cel mult două săptămâni va veni și avizul de la AFER”, a explicat, pentru tion.ro, primarul Nicolae Robu.
Șoferii trebuie să se pregătească oricum, pentru că nu se va putea circula deloc prin pasaj câteva zile, iar strada Jiul va fi închisă de tot.
„Noi începem imediat când vine avizul, sunt anumite lucruri pregătitoare, nu de la început va fi perturbarea mare. Este nevoie să se închidă și câteva zile completamente traficul, pe strada Jiul va fi organizare de șantier, acolo se va închide complet. Pe parcurs vor fi lucrări de intervenție mai mari, pentru că se umblă și la rețeaua de utilități”, ne-a mai spus Robu.
Licitația pentru lărgirea pasajului a fost lansată la începutul lunii septembrie a anului trecut. Valoarea estimată a contractului era de 28 de milioane de lei, fără TVA, adică peste 7,6 milioane de euro, însă firma Porr Construct s-a angajat, la licitație, că efectuează lucrările cu 4,7 milioane de euro, cu tot cu TVA, adică 17.693.552 de lei, fără TVA, din care 1,57 milioane de lei fără TVA reprezintă lucrări diverse și neprevăzute. Durata de execuție este de 14 luni, conform contractului, lucrările urmând să fie efectuate cu bani de la bugetul local.
Cât despre Pasajul Popa Șapcă, acesta nu va intra prea curând în șantier. Din toate avizele și aprobările care trebuie obținute, s-a făcut rost doar de un aviz de la CFR Regional. Primăria Timișoara și constructorul vor trimite acum toate documentele la București, la CFR, pentru a primi și restul documentelor.
„Conform ordinului, lucrările de execuție pot începe după obținerea autorizației de construire CFR, emisă de SRCF Timișoara, în baza unei documentații tehnice; după avizarea și aprobarea caietelor de sarcini, de către AFER și CFR, pentru lucrările cu specific feroviar, care vor trata protejarea sau devierea cablurilor CFR existente, lucrări de linii cf., etc. și după obținerea autorizației de construire, emisă de autoritățile locale”, se arată într-un răspuns al Serviciului Mass-Media și Marketing al CFR S.A., transmis către tion.ro.
Și în cazul Pasajului Popa Șapcă amplasamentul a fost predat deja firmei care a câștigat licitația. Lucrările pentru extinderea Pasajului Popa Șapcă costă 24 de milioane de lei, fără TVA, adică puțin peste 6,4 milioane de euro, cu tot cu TVA. Licitația a fost câștigată de asocierea de firme SC Sylc Con Trans SRL – lider, cu SC Tableros Y Puentes SA și SC Petrucco SA, șantierul fiind programat să dureze 18 luni.
Articole pe aceeași temă:
Pasii lucrarilor de extindere a Pasajului Jiul. Santierul asteapta un aviz de la CFR
Citiți principiile noastre de moderare aici!