Spectatorii vor asista la numere deosebite de jonglerii, trapez, acrobaţii şi dresuri de animale, dar vor avea parte şi de numere de umor, asigurate de clovnii circului. Spre încântarea copiilor, în arena din parcarea Iulius Mall vor intra animale exotice precum lame, cămile şi zebre.
O altă atracţie a spectacolului o constituie cursa făcută în „globul morţii”, un număr uluitor realizat de trei motociclişti temerari.
Orlando Oprescu face parte dintr-o familie cu notorietate în lumea circului, el fiind a patra generaţie. Reprezentaţiile au loc de luni până vineri de la ora 18.30, iar sâmbăta şi duminica de la ora 15.30 şi 18.30. Un bilet costă 25 de lei pentru copii şi 30 de lei pentru adulţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!