Platforma UVTerra a fost dusă de rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea, şi în cadrul comunităţii alumni a absolvenţilor UVT din Bucureşti.
Disponibilă online, comunitatea UVTerra este dedicată absolvenților și partenerilor universităţii din mediul academic de cercetare și din mediul socio-economic.
„Noi la Timișoara suntem conștienți de un lucru: într-o globalizare a educației, miza este una internațională, nu una națională. Prezența noastră la București prin diverse proiecte dorim să reprezinte o injecție de forță, de parteneriate, de susținători care să ne fie aproape în drumul nostru spre vest, pentru că, dacă în jurul Clujului trasăm un cerc, suntem tot în România, ca bază de recrutare.
Însă, în jurul Timișoarei putem trasa doar un semicerc pentru a rămâne în țară. Acest neajuns îl putem valorifica prin oportunitatea transcenderii acestui cerc dincolo de granițe. De aceea, ne dorim să fim pentru Balcanii de Vest o punte în domeniul educației. Ne dorim ca în următorii ani să devenim un pol de cyber security. Comprehensivitatea, complementaritatea universității ne dă forță, pentru că în educație trebuie să existe cunoștințe interdisciplinare, nu doar foarte specializate”, a declarat în cadrul prezentării oficiale a platformei de la Bucureşti rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Absolvenții şi colaboratorii UVT, indiferent de anul finalizării studiilor, beneficiază de o platformă online dedicată, intitulată sugestiv UVTerra, prin intermediul căreia intră în contact cu colegii lor din întreaga lume, promovează evenimente profesionale, oportunități de locuri de muncă, reuniuni aniversare sau chiar inițiative antreprenoriale. Platforma poate fi accesată de orice absolvent al Universității de Vest din Timișoara la adresa uvterra.uvt.ro, urmând să fie lansată și o aplicație pentru telefonul mobil care să faciliteze comunicarea între membrii comunității.
Lansarea comunității absolvenților UVT din București vine după o serie întreagă de astfel de evenimente, lansări similare fiind organizate în mai multe orașe din țară, dar și la Vârșeț, în Serbia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!