Academia Mămicilor din Timișoara (AMT) a organizat, la mijlocul lunii decembrie 2019, „Un Altfel de Târg de Crăciun”. Cu banii strânși la acest târg au cumpărat medicamente, care au ajuns la copiii care au nevoie de ele, copii internați la Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara.
„Primele medicamente, achiziționate din fonduri AMT, au ajuns la copiii care au mare nevoie de ele, copii cu afecțiuni hemato-oncologice, spitalizați la Spitalul Louis Țurcanu – Timișoara. Săptămâna trecută, în data de 13 ianuarie 2020, am reușit să cumpărăm primele medicamente din lista celor necesare copiilor, însumând valoarea de 3.599,70 Ron. Această achiziție a fost posibilă datorită donațiilor din cadrul evenimentului caritabil din 15 decembrie 2019 “Un Altfel de Târg de Crăciun”, organizat la Vineri15. În perioada următoare, facem demersurile necesare pentru următoarele medicamente. Nu este ușor, dar nici imposibil. Mulțumim mult tuturor susținătorilor și donatorilor, voluntarilor AMT și echipei de medici care fac eforturi mari, alături de noi, pentru a asigura medicația atât de necesară!”, transmit reprezentantele Academiei Mămicilor Timișoara.
„Donează și salvează un copil” este proiectul prin care reprezentantele AMT își propun să asigure medicamentele care lipsesc de pe piața românească, „medicamente care pot salva viața copiilor cu afecțiuni hemato-oncologice”.
Puteți face donații pentru achiziția de medicamente în contul AMT, cu mențiunea „medicamente copii”:
RO18BRDE360SV38907053600
Asociația Academia Mămicilor din Timișoara – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială
CIF 33102961
Citiți principiile noastre de moderare aici!