În luna iunie, reprezentanții Acasă în Banat vor interveni cu voluntari pentru a da culoare comunei Racovița, din Timiș. Prin proiectul Color the Village (Colorează Satul) voluntarii vor renova 30 de case din Racovița în doar trei zile. Reprezentanții asociației au selectat localitatea Racovița din județul Timiș pentru că aici se păstrează într-o mare măsură arhitectura tradițională pentru această zonă a Banatului.
„Racovița a fost o surpriză pentru noi toți. Deși se află destul de aproape de Timișoara, localnicii au păstrat foarte bine gospodăriile tradiționale, cu decorurile de pe fațade. Credem că este o bijuterie a Banatului care merită ajutată și promovată”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
Ediția din acest an a Color the Village va avea loc la finalul lunii iunie, iar voluntarii se vor putea înscrie online, pe site-ul www.colorthevillage.ro.
„Am fost foarte bucuroși de propunerea ca acest festival să se desfășoare la noi, în Racovița. Noi, ca și administrație locală, îi vom sprijini pe voluntari pentru a-și putea desfășura activitatea și sunt convins că și comunitatea îi va primi cu brațele deschise”, a spus primarul comunei Racovița, Ion Nanu.
În 2019, Color the Village s-a desfășurat la Eftimie Murgu, în județul Caraș Severin, cu 250 de voluntari care au renovat 34 de case în patru zile.
Puteți susține renovarea celor 30 de case din comuna Racovița, județul Timiș, făcând o donație către Asociația Acasă în Banat, CIF 39329018, Adresa: sat. Valeapai, nr.134, comuna Ramna, județul Caraș-Severin
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/ BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com
Trimite articolul
Xvedeți sa le schimbați si geamurile,sa puneți termopane ,să izolați si casele cu polistiren de 10 cm cu densitate de 100 placat cu adeziv de la șto (30 de lei sacu de placare si 40 de lei sacu de armare care are si fibră in el )..să nu vă bateti joc de case doar sa le mâzgăliți cu niste tifel care se decojește dupa vreo luna..faceți treaba buna daca tot vreți sa faceti ceva !
La mine cand veniti? Este atata de lucru ca nu stiu cu ce sa incep. Va astept.
Mai nou spoiala se cheamă renovare ?