Accidentul a avut loc în curba de la ieșirea din orașul Recaș, spre Lugoj. Victimele, un bărbat și o femeie, soț și soție din Băile Herculane, mergeau spre Timișoara când, la un moment dat, mașina în care se aflau, o Dacie, a derapat, s-a învârtit de câteva ori pe carosabil, a ajuns pe contrasens și s-a izbit puternic de un autotren care circula în sens invers.
Impactul a fost atât de violent, încât ambele persoane aflate în Dacie au fost proiectate prin parbriz și au murit pe loc, femeia fiind decapitată.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și ambulanță, dar medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul soților aflați în Dacie. Șoferul autotrenului, un bărbat cu cetățenie bulgară, nu a fost rănit.
„Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum”, a precizat Marcel Crăciunescu, șeful Poliției Rutiere Timiș.
Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.
Circulația pe drumul Timișoara – Lugoj este complet blocată, iar cozile de mașini se întind pe kilometri întregi, până la Izvin.
UPDATE: Circulația pe șoseaua Timișoara – Lugoj a fost redeschisă după mai bine de două ore.
Citiți principiile noastre de moderare aici!