Neatenţia la volan a făcut din nou victime pe şoselele din Timiş. O şoferiţă aflată la volanul unui Chevrolet Aveo se deplasa de la Timişoara spre Săcălaz. După cea de-a doua trecere la nivel cu calea ferată, femeia a virat la stânga, pentru a intra pe un drum secundar. Maşina sa a fost lovită, din spate, de un VW Golf al cărui şofer se angajase în depăşirea autoturismului Chevrolet, şi care venea tot dinspre Timişoara.
În urma impactului, autoturismul VW Golf a ricoşat într-un gard din beton, pe care l-a dărâmat. La locul accidentului au sosit în scurt timp maşinile salvării. Ambii şoferi au fost transportaţi la spital, pentru investigaţii medicale. Agenţii de circulaţie caută acum eventualii martori, pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!