Se pare că vinovat de producerea accidentului este şoferul autoturismului VW Golf 5, care nu a acordat prioritate celuilalt autovehicul. „Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, şoferul unui autoturism care mergea dinspre Timişoara înspre Lugoj, în localitatea Iosifalău a vrut să vireze pe un drum secundar, la stânga, şi nu a dat prioritate unui alt autoturism care venea din sens opus şi mergea dinspre Lugoj spre Timişoara. În urma accidentului, patru persoane aflate în cele două autoturisme au fost transportate la spital. Două la Lugoj, iar alte două la Timişoara”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Emil Andrei. Cele două maşini au fost serios avariate în urma impactului.
Din cauza accidentului, traficul în zonă s-a desfăşurat cu dificultate timp de câteva zeci de minute. Poliţiştii urmează să stabilească exact în ce condiţii s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!