Polițiștii povestesc că vinovată de producerea accidentului este o șoferiță în vârstă de 50 de ani. Aceasta circula pe bulevardul Liviu Rebreanu dinspre Calea Șagului, iar la intersecția cu Calea Martirilor a vrut să vireze la stânga. Nu a acordat însă prioritate de trecere unui alt autoturism condus regulamentar, din sens opus, de o femeie în vârstă de 37 de ani.
În urma impactului, o femeie în vârstă de 83 de ani, pasager în autoturismul șoferiței vinovate, a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au întocmit acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Imaginile și filmarea au fost trimise de un cititor tion.ro, căruia îi mulțumim. Dacă și tu ai surprins imagini interesante în Timișoara sau județul Timiș le poți trimite pe adresa redactie@tion.ro sau pe pagina noastră de Facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!