După ce a băut bine, un tânăr de 19 ani s-a urcat la volanul unui autoturism marca Chevrolet împreună cu încă doi prieteni. În timp ce se deplasau pe bulevardul I. C. Brătianu, dinspre strada Michelangelo, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de un stâlp electric. Împactul a fost atât de puternic încât stâlpul s-a dărâmat. La fața locului au sosit de urgență două ambulanțe care i-au transportat pe cei doi tineri pasageri la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul, care nu a pățit nimic, a fost testat de polițiștii sosiți la locul accidentului cu aparatul etilotest care a indicat o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind transportat la spital pentru recoltatea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Accidentul le-a dat bătăi de cap și reprezentanțiilor RATT, traficul troleibuzelor fiind blocat din cauza stâlpului rupt, care susținea firele de curent. În urma accidentului traficul în zonă a fost blocat parțial până la intervenția pompierilor care au mutat mașina și au eliberat carosabilul. Autoturismul a fost grav avariat în urma impactului, iar șoferul a rămas fără permis de conducere.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
„Pe bulevardul I. C. Brătianu din municipiul Timișoara a avut loc un accident de circulație din care a rezultat rănirea a două persoane. Conducătorul autoturismului marca Chevrolet se afla sub influența băuturilor alcoolice, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea indicată de aparat fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Datorită neatenției și lipsei de experiență în conducere a intrat într-un stâlp rezultând rănirea celor două persoane care au fost transportate la Spitalul Clinic Județean din Timișoara”, a declarat agentul șef principal, Cristian Ciucalău, de la Poliția Rutieră Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!