Circulaţia feroviară şi auto pe ruta Lovrin-Gottlob a fost blocată timp de două ore, duminică după-amiază, după ce un tren Regiotrans a intrat într-un autocamion încărcat cu buşteni. În urma impactului, marfa s-a împrăştiat pe şosea şi pe liniile de cale ferată. Din fericire, nici şoferul autotrenului şi nici pasagerii din tren nu au fost răniţi.
Din primele informaţii, vinovat de producerea accidentului este şoferul autotrenului, care nu s-a oprit la trecerea de cale ferată, el declarând poliţiştilor că a crezut că poate să treacă înaintea trenului. Pentru că a pierdut pariul şi-a distrus şi autovehiculul, dar a avariat serios şi locomotiva.
Poliţiştii continuă cercetările şi încearcă să stabilească cu exactitate condiţiile în care s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!