Nici nu s-au postat bine poliţiştii în filtre, că au şi asistat la un accident. Şoferul unui autobuz care circula pe strada Gării din Timişoara a virat la stânga pe strada Pop de Băseşti, fără să-i pese că un bărbat se angajase în traversarea străzii, regulamentar, pe marcajul pietonal. Omul a fost trântit la pământ, fiind lovit cu partea din stanga-faţă a autobuzului. Puţin a lipsit ca autovehiculul să-l fi călcat pe pieton dacă avea o viteză mai mare. Conducătorul auto nici măcar nu s-a sinchisit să coboare de la volan deşi la câţiva metri de intersecţie se afla un echipaj de poliţie. A văzut că pietonul îşi revine, a aşteptat ca acesta să se ridice, după care a pornit din loc, fără să-i pese că trece cu roţile din spate peste bagajul victimei.
Spre ghinionul şoferului în cauză, toată scena a fost surprinsă de camera video amplasată în maşina poliţiei.
Conducătorul auto, Dragoş Adrian R., de 29 de ani, din comuna Vişina Nouă, judeţul Olt, a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 240 de lei, totodată fiindu-i reţinut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
Pietonul, Constantin C., de 53 de ani, din Timişoara, a scăpat cu câteva vânătăi…
„Deşi activitatea a avut un rol preventiv, pe durata desfăşurării acţiunii peste 200 de şoferi au fost depistaţi în trafic încălcând diferite reguli de circulaţie, 21 dintre aceştia neacordând prioritate pietonilor. A fost înregistrat şi accidentul de la Gara de Nord, ce putea provoca accidentarea gravă a pietonului. Faţă de conducătorii auto care nu au acordat prioritate pietonilor, pe lângă sancţiunea pecuniară, a fost luată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru 30 de zile”, a arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Emil Andrei.
Conduceţi cu atenţie, pentru că acţiunile poliţiştilor în trafic vor continua şi în zilele următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!