Accidentul a avut loc în localitatea timișeană Topolovățu Mare. Din primele informații, două microbuze cu numere Sălaj mergeau în coloană spre Timișoara când, la un moment dat, un autotren a încercat să depășească primul microbuz, dar, când a vrut să revină pe banda de mers, nu a mai văzut și cel de-al doilea autovehiculul și l-a lovit. În urma coliziunii, atât autotrenul cât și cel de-al doilea microbuz au ieșit de pe carosabil.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și ambulanță, dar și un echipaj de la descarcerare, șoferul microbuzului rămânând prins în autovehicul, fiind grav rănit. Toate cele șase persoane aflate în microbuz, printre care se numără și un copil de 3 ani, au fost rănite și transportate la spital.
O femeie, care se afla în celălalt autovehicul, le-a povestit polițiștilor că oamenii din cele două microbuze se aflau de mai multe zile în Timiș și că au venit în Topolovățu Mare pentru a cumpăra pene de la localnici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!