Accidentul s-a produs după ce șoferul unui Fiat Doblo, care se îndrepta spre Prințul Turcesc, nu a reușit să frâneze la timp și a intrat într-un BMW 320 care mergea în aceeași direcție. Autoturismul BMW 320 a fost la rândul său proiectat într-un alt BMW, condus de o femeie, care dorea să vireze stânga, pe strada Soarelui. Șoferița a intrat cu mașina pe trotuar, unde a acroșat un Volkswagen Touran parcat, iar apoi s-a oprit într-o țeavă de gaz.
În urma accidentului, șoferița a acuzat dureri și a fost preluată de o ambulanță SMURD care a dus-o la spital pentru investigații. Mașina condusă de femeie a fost și cea mai avariată în urma accidentului.
La fața locului au sosit pompierii și un echipaj E.On, însă țeava de gaz lovită de mașină nu a fost avariată. Polițiștii au început o investigație și încearcă să afle condițiile exacte în care s-a petrecut accidentul.
BMW implicat intr-un accident in lant in centrul Timisoarei
Citiți principiile noastre de moderare aici!