Din primele informații de la fața locului, taximetrul în care se aflau patru pasageri circula pe Calea Aradului, înspre Piața Mărăști, când, la un moment dat, un autoturism Renault Laguna, care mergea în sens opus, a vrut să vireze stânga pe Calea Circumvalațiunii. Șoferul autovehiculului Renault nu a acordat prioritate taximetrului, iar cele două mașinii au intrat în coliziune.
În urma impactului ambele autoturisme au fost serios avariate.
La fața locului au ajuns echipaje de poliție și ambulanță, dar nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Oamenii legii i-au supus pe cei doi șoferi unui test cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul amândurora.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce condiții s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!