Accidentul s-a petrecut pe drumul care leagă Făgetul de Lugoj, la kilometrul 24. Conducătorul unui autotren înmatriculat în Maramureș și încărcat cu cherestea circula dinspre Făget spre Lugoj. La un moment dat șoferul a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens, unde s-a ciocnit cu o autocisternă înmatriculată în Ungaria. Impactul a fost puternic, iar cei doi șoferi au fost răniți și transportați la spital.
“Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea unei persoane, asigurarea măsurilor de prevenire a unui posibil incendiu şi balizarea zonei împreună cu un echipaj al poliției. Nu a existat risc de explozie. Forțe alocate: 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, una fiind prevăzută şi cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, 1 ofițer şi 15 suboilfițeri din cadrul Stației de Pompieri Faget, o autospecială din cadrul Detaşamentului de Pompieri Lugoj cu un ofițer şi 4 subofițeri”, au transmis reprezentanții ISU Banat.
Polițiștii de la Rutieră au deschis acum o anchetă și urmează să stabilească exact condițiile în care s-a produs accidentul.
Sursa foto: Facebook/INFO TRAFIC jud. TIMIS
Citiți principiile noastre de moderare aici!