Potrivit polițiștilor, cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, se deplasau cu un autoturism Dacia Logan. La ieșirea din Șanovița către Chizătău, din cauza vitezei, șoferul a pierdut controlul volanului, a ieșit în afara carosabilului unde a lovit un cap de pod și s-a răsturnat cu mașina. În urma impactului pasagerul din dreapta a fost proiectat din autoturism, iar șoferul și pasagerul din spate au rămas încarcerați. Pentru scoaterea lor dintre fiarele contorsionate ale mașinii a fost nevoie de intervenția echipei de la descarcerare. Din nefericire, pasagerul din spate a murit, medici nu au mai putut decât să constate decesul. Ceilalți doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să stabilească condițiile în care s-a produs accidentul. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
UPDATE: Tânărul care a decedat avea 29 de ani şi era din Petroşani. Şoferul, A. Ioan, de 29 de ani, din Păltiniş, este rănit grav, iar al treilea tânăr din maşină, T. Cristian, de 23 de ani, din Timişoara, a scăpat ca prin minune doar cu răni uşoare.
Accident mortal in judetul Timis. Un sofer a ajuns cu masina in curtea unei case
Citiți principiile noastre de moderare aici!