Bărbatul, de 79 de ani, urma să se întoarcă în Germania împreună cu soția sa, cei doi fiind în vizită la rude. Miercuri dimineața cei doi au plecat spre vama Cenad, însă între localitățile Becicherecu Mic și Biled, cei doi au tras pe drepta din cauza unei defecțiuni a mașinii. Din cauză că nu a reușit să repare singur defecțiunea, bărbatul a vrut să ceară ajutor șoferilor care se deplasau pe DN 6. Acesta a ieșit pe șosea și a fost lovit în plin de un autoturism Citroen care venea dinspre Timișoara. Șoferul, în vârstă de 33 de ani, din Șag, l-a observat prea târziu pe bărbat și nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul.
Soția victimei, care a văzut întreaga scenă, susține că soțul ei a folosit o lanternă pentru a-i opri pe șoferi, însă șoferul implicat în accident spune că nu a observat nicio lanternă.
Medicii care au sosit la locul tragediei nu au mai putut face nimic pentru a salva viața bărbatului, acesta murind pe loc în urma impactului. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabli cum s-a petrecut accidentul, șoferul din Citroen fiind cercetat penal pentru ucidere din culpă. Traficul pe ruta Becicherecu Mic – Biled a fost blocat câteva zeci de minute.
Accident mortal pe raza localitatii Manastiur din judetul Timis
Accident mortal intre Carani si Sanandrei: o Dacie s-a lovit de doua camioane
Citiți principiile noastre de moderare aici!