Accidentul s-a petrecut miercuri seară, pe ruta Arad – Timişoara. Un poliţist din frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, aflat la volanul unui Opel Vectra, a intrat cu maşina în plin în nou-construitul sens giratoriu de la intersecţia cu centura Timişoarei. Autoturismul a zburat peste bordură şi s-a oprit în pământul din mijlocul sensului giratoriu. În urma izbiturii, autovehiculul a luat foc în partea din faţă. Mai mulţi şoferi au sărit cu extinctoarele şi au reuşit să stingă incendiul. Conducătorul auto a scăpat teafăr, cu leziuni minore. El le-a spus poliţiştilor că a observat sensul giratoriu în ultima clipă şi nu a mai reuşit să evite impactul.
Premierul interimar Emil Boc şi ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, au inaugurat, chiar miercuri, primul tronson de centură ocolitoare a Timişoarei, pe relaţia Calea Aradului – Calea Lugojului. Intrarea pe centură se face chiar din sensul giratoriu unde a avut loc accidentul, despre care şeful de la Transporturi a declarat că ar fi cel mai mare din ţară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!