Din primele informații de la fața locului, un tânăr de 25 de ani, aflat la volanului unui autoturism Dacia Logan, circula pe strada Timiș, când, la un moment dat, a vrut să vireze stânga pe Calea Torontalului, fără să țină seama de culoarea roșie a semaforului. Acesta a fost izbit de un autovehicul Renault care, potrivit polițiștilor, circula regulamentar pe Calea Torontalului spre centrul Timișoarei.
În urma impactului, ambele autoturisme au fost serios avariate, iar șoferul din autovehiculul Dacia Logan a fost rănit, el fiind transportat cu o ambulanță la spital.
În timp ce polițiștii făceau cercetarea la fața locului, șoferului din mașina Renault, care se lovise în zona capului, i s-a făcut rău și a fost și el transportat la spital.
Acum oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
VIDEO: TimTrafic
Citiți principiile noastre de moderare aici!