Șoferița de 48 de ani circula pe bulevardul Liviu Rebreanu, dinspre Calea Șagului, la volanul unui autoturism Skoda. La intersecția cu Calea Martirilor, aceasta a virat la stânga, deși semaforul indica culoarea roșie, spun polițiștii. În același timp, un tânăr de 26 de ani intra în intersecție la volanul unui Nissan. Acesta circula dinspre Spitalul Județean spre Calea Șagului și a trecut pe culoarea verde a semaforului.
În urma impactului, ambele autoturisme au fost avariate, iar tânărul de 26 de ani a fost rănit. La locul accidentului au ajuns de urgență echipe de polițiști, pompieri și prim-ajutor. Medicii de pe ambulanță au transportat victima la spital pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce condiții s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!