Accidentul s-a produs, spun polițiștii, din cauza unui bărbat în vârstă de 45 de ani. Acesta circula la volanul unui autoturism Citroen pe Bulevardul Take Ionescu, spre Punctele Cardinale. La intersecția cu strada Aurel Popoviciu bărbatul a trecut pe roșu și a lovit în plin un autoturism Skoda condus de o femeie în vârstă de 62 de ani care circula pe culoarea verde a semaforului, și vira la stânga. Impactul a fost puternic și ambele mașini au suferit pagube însemnate. Cu toate acestea nici unul dintre cei doi conducători auto nu a fost rănit. Polițiștii de la Rutieră s-au deplasat la fața locului și au stabilit că șoferul vinovat de producerea accidentului avea o alcoolemie de 0,83 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Mai mult, el circula cu permisul de conducere anulat. Bărbatul în vârstă de 45 de ani s-a ales acum cu dosar penal pentru că a condus fără permis, dar și în stare de ebrietate.
Le mulțumim cititorilor Tion.ro care ne-au trimis imagini de la locul accidentului. Dacă și tu surprinzi imagini ce pot deveni știri, le poți trimite pe adresa redactie@tion.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!