Accidentul s-a petrecut sâmbătă seara pe strada Oituz din Timișoara. Adriana O., de 33 de ani, nu a adaptat viteza la condițiile de mers pe carosabilul acoperit cu zăpadă și a accidentat un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus și era condus de Gabriela M. P., de 45 de ani.
La fața locului a sosit un echipaj de polițiști care le-a testat pe cele două șoferițe cu aparatul etilotest, rezultând că Adriana O. avea o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat. Aceasta a fost dusă la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Femeia a rămas fără permis de conducere pentru următoarele trei luni, urmând ca polițiștii să continue cercetările pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!