Reprezentanții Asociației Natura din România vă cheamă sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 11, în stația de autobuz din sensul giratoriu de la Mărăști, pentru a strânge mizeria făcută de alții. Practic, sunteți chemați ca voluntari să adunați chiștocurile (mucurile de țigări) pe care le-au „scăpat” alții din mână, neștiind (sau nedorind să știe) că mucul de țigară se poartă în buzunar până atunci când întâlnești un coș de gunoi pentru a-l arunca…
„Având în vedere că Timișoara s-a umplut în ultimul timp de astfel de gunoaie aruncate în special pe spațiile verzi, ne-am gândit că în această sâmbătă (23 martie), să ne strângem mai mulți iubitori de natură și de curat pentru o plimbare în jurul centrului orașului, pe parcursul căreia să strângem toate chiștoacele ce le găsim pe jos. Sunt doar mici pași prin care vrem să schimbăm mentalități prin puterea exemplului. Dacă și tu gândești că noi, hai să începem să facem acel ceva prin care orașul nostru să arate mai frumos! Întâlnirea va avea loc sâmbătă 23 Martie, ora 11, în stația de autobuz din sensul giratoriu Mărăști, unde ne vom împărți în mai multe echipe și de unde vom cutreiera mai multe zone! Vom aduce noi mănuși și saci, tu trebuie să vii doar cu voie bună și cu chef de muncă!”, transmit reprezentanții Asociației Natura din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!