Suporterii vor să arate ce înseamnă să petreci o noapte friguroasă în aer liber, doar cu hainele de pe tine. Aşa îşi propun fanii alb-violeţi să atragă atenția asupra unei probleme care afectează societatea românească, dar şi cea timişoreană, cea a persoanelor care trăiesc sub cerul liber.
„Persoanele fără adăpost formează o categorie socială marginalizată deoarece, conform concepțiilor greșite, cu toții credem că ei singuri sunt de vină pentru situația dificilă în care se găsesc. Odată cu această concepție încrederea acordată acestora este aproape de zero. Astfel, mulți dintre noi considerăm că adulții și minorii străzii nu mai au șanse de recuperare și de integrare în societate, însă nici nu le oferim această posibilitate. În ultimii ani numărul persoanelor fără adăpost a crescut semnificativ, în marile orașe ale României fiind de ordinul miilor. Iar aici vorbim doar despre persoanele luate în evidențele centrelor de asistență socială. Condițiile precare de viață, alimentația improprie, lupta continuă pentru supraviețuire, desocializarea, lipsa oricăror condiții de igienă și confort, toate sunt probleme cu care persoanele fără adăpost se luptă în fiecare zi. Politehnica Timișoara dorește ca prin această acțiune să tragă un semnal de alarmă asupra acestei probleme reale, atrăgând atenția asupra problemelor cu care persoanele fără adăpost se confruntă, în special în sezonul rece. Ne propunem să realizăm o campanie de responsabilitate socială ce va avea ca scop susținerea eforturilor de ajutorare și incluziune socială a persoanelor fără adăpost, desfășurate de diferite organizații din Timișoara, atât din mediul public, cât și din cel privat”, au anunţat cei de la Politehnica Timişoara.
Acțiunea inedită va însemna că pentru o noapte, suporteri ai clubului de fotbal Politehnica Timișoara, iubitori ai muntelui, precum și alte persoane ce doresc să se alăture în acest demers să petreacă o noapte, de la ora 22 la 07, la stadionul Știința, în data de 7 decembrie, doar cu haine călduroase, izoprenuri și saci de dormit.
Participanții vor simți astfel, prin intermediul unei experiențe șocante o mică parte din chinurile la care sunt supuse persoanele fără adăpost în fiecare noapte a sezonului rece.
Pe tot parcursul nopții, voluntarii Druckeria vor servi ceai cald și cafea participanților la acțiune, în timp ce participanţii se vor încălzi împreună la focul de tabără pe care îl vor organiza în zona special amenajată din apropierea stadionului Știința. La faţa locului vor fi proiecții de film din expedițiile lui Horia Colibășanu, omul care a pus România pe harta alpinismului mondial, amatorii deplasărilor pe munte vor povesti experiențele din munții României sau din alte părți.
De-a lungul nopții vor fi realizate transmisii live pe canalele de social-media, vor fi postate fotografii și cât mai mulți oameni vor fi chemaţi să se alăture evenimentului.
Pentru fiecare participant înscris, companii timișorene vor dona o sumă fixă. Toți banii strânși vor fi oferiți unei asociații sau organizații din Timișoara, acreditată să asigure servicii de asistență socială primare și specializate persoanelor aflate în nevoie. Banii vor putea fi folosiți fără restricții în scopul ajutorării persoanelor fără adăpost și a combaterii acestui fenomen.
De asemenea, în cursul lunii februarie se va organiza un dineu ce va marca sfârșitul acțiunii din acest an, în cadrul căruia vor fi acordate medalii tuturor celor care au participat la acțiune. În cadrul evenimentului va fi prezentată și o expoziție de fotografie cu imagini din cursul nopții, fotografiile fiind licitate ulterior. Toți banii obținuți vor merge către același scop.
Pe tot parcursul dineului cei care au luat parte la acțiune vor lua cuvântul, împărtășind cu ceilalți invitați experiența pe care au trăit-o și discutând moduri prin care poate fi combătut cu succes fenomenul persoanelor fără adăpost.
Cei care doresc să se alăture acţiunii o pot face online, AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!