Acțiunea a fost organizată la nivel național, în perioada 17-23 aprilie. Oamenii legii din Timiș au aplicat aproape 1.000 de sancțiuni, au reținut 67 permise de conducere și au retras și 16 certificate de înmatriculare.
„Polițiștii au constatat, în această perioadă, 6 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și au aplicat 947 de sancțiuni contravenționale, dintre care 939 prevăzute de legislația rutieră și 8 prevăzute de alte acte normative. De asemenea, au fost reținute 67 de permise de conducere și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare. Pentru constatarea abaterilor, polițiștii au folosit 15 echipamente radar, dintre care 12 montate pe autospeciale inscripționate, 2 montate pe autovehicule neinscripționate și un echipament portabil. Astfel, doar pentru încălcarea regimului legal de viteză, au fost aplicate 613 sancțiuni, fiind reținute 34 de permise de conducere, pentru depășirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Cei mai mulți șoferi dintre cei opriți de polițiști, 241, au depășit limita de viteză cu 10-20 de kilometri la oră. De asemenea, 210 dintre conducătorii auto au circulat cu peste 21-30 de kilometri la oră peste limitele legale, iar 91 dintre ei au condus cu mai mult de 31-40 de kilometri la oră peste normele impuse. Au fost și șoferi care au circulat cu peste 41-50 de kilometri la oră peste limitele impuse, 37 la număr, dar și 34 de conducători auto care au depășit cu mai mult de 50 de kilometri la oră normele de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
Citiți principiile noastre de moderare aici!