Întâlnirile au avut loc în perioada 16 – 19 august și au participat alături de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale aproximativ 120 de asistenţi maternali din următoarele localităţi: Murani, Pişchia, Făget, Bethausen şi Checea. Cu toţii au aflat informaţii suplimentare despre cum să îşi protejeze copiii, atȃt pe cei naturali, cȃt şi pe cei aflaţi în plasament, de bullying, abuz, violenţă, consum de droguri.
În săptămȃnile următoare vor fi organizate întȃlniri cu asistenţii maternali în alte regiuni ale judeţului, la care vor fi invitaţi să participe specialişti din cadrul altor instituţii precum: Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Timișoara, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului „TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist. Mai multe detalii găsiți AICI.
Foto: DGASPCTM
Citiți principiile noastre de moderare aici!