Cei are au avut idei de proiecte pentru a schimba comunitatea în care trăiesc, au putut aplica până în 13 noiembrie, la proiectul derulat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș. Programul ”Take a Stand” se desfășoară în perioada noiembrie – decembrie 2023 și presupune aplicarea de inițiative, venite din partea tinerilor care vor să militeze pentru probleme de mediu dar și pentru a sensibiliza opinia publică la problemele cu care se confruntă persoanele din categorii vulnerabile.
„Până în prezent, am primit 5 idei de proiecte, dar, întrucât termenul limită pentru depunerea proiectelor este miezul nopții, nu pot spune numărul exact al proiectelor depuse. Mai mulți tineri au aplicat în echipă, ceea ce ne-a bucurat în mod deosebit, deoarece munca în echipă nu numai că facilitează implementarea unui proiect, da e și mai fun. Aproximativ 15 tineri s-au alăturat proiectului „Take a Stand” cu idei diferite, precum educația privind protecția mediului și acțiuni de mediu, educația sexuală pentru adolescenți și un proiect care își propune să facă auzită vocea persoanelor fără adăpost și educație și informare privind instituțiile europene în mediul rural”, a declarat pentru Tion Alma Pap, coordonatorul proiectului.
Urmează o perioadă în care propunerile tinerilor vor fi evaluate de lucrătorii de tineret din cadrul proiectului. Mai departe, cei care vor trece de rigorile impuse, vor parcurge mai multe etape de pregătire pentru zona de activism civic. Ei vor învăța de la specialiști despre activismul politic, inițiativele civice iar, cele mai bune proiecte au șansa să primească și o finanțare, pentru a-și transforma ideea în realitate.
„Cei 15 tineri o să beneficieze de un atelier de inițiere privind activismul politic și participarea tinerilor în cadrul unui training între 17-19 noiembrie la Casa Tineretului. Odată ce formarea este finalizată, începe faza de mentorat. Mentoratul presupune sprijinirea ofițerilor Platformei globale FITT în crearea cererii de finanțare a programului, în implementarea inițiativei și în raportarea cu privire la aceasta. Mentoratul se poate extinde dincolo de perioada de implementare a proiectului. În ultima parte a formării, va începe crearea cererii de finanțare împreună cu ofițerii Platformei globale FITT. Așa cum am spus, după caz, ideile inițiale de proiect se mai pot completa și detalia pentru a obține și finanțare pentru ele”, a mai specificat Alma Pap.
Perioada de implementare va debuta la sfârșitul lunii noiembrie. Tinerii care primesc sprijin financiar vor avea timp până în 31 decembrie să își pună ideea în aplicare, cu resursele oferite în cadrul proiectului. După implementare, rezultatele vor fi colectate și analizate, pentru a determina care a fost impactul tinerilor în comunitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!