Spectacol „Crăiasa Zăpezii”, la Teatrul German de Stat Timișoara
De 1 iunie, Teatrul German de Stat Timișoara îi invită pe toți copiii la două reprezentații ale spectacolului „Crăiasa Zăpezii” de Evgheni Schwarz, în regia lui László Béres. Reprezentațiile sunt programate pentru 31 mai, ora 13:30, respectiv 1 iunie, ora 18.
„După ce Crăiasa Zăpezii îl sărută pe micul Kai, îl duce pe acesta în regatul ei, departe în nord, unde totul este acoperit de zăpadă și gheață. Acolo Kai se plictisește și deși nu și-a uitat bunica și prietena de joacă, pe Gerda, nu le mai iubește pe nici care. I-a lovit oare un ciob de gheață inima, care acum este rece? După ce Kai nu se întoarce nici măcar după mai multe săptămâni de zile, Gerda pornește în căutarea lui. Ajunge într-un regat al cărui rege vrea să o întemnițeze, dar are noroc cu o prințesa și cu un prinț, care o ajută să-și continue drumul. Apoi cade în mâinile unei bande de tâlhari, care cine știe ce ar fi făcut cu ea, dacă nu ar fi intervenit fiica șefei tâlharilor, care o consideră imediat o prietenă. Un ren isteț o duce în cele din urmă pe Gerda în nord, unde îl găsește pe Kai transformat, aproape de recunoscut în palatul Reginei Zăpezii”, se arată în descrierea evenimentului.
Spectacolul va fi subtitrat în limba română. Biletele pot fi cumpărate online.
Ziua Familiei la Muzeul Național al Banatului
Opt ateliere interactive care să atragă atenția și să încânte atât copiii, cât și părinții sunt propuse de Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.
Pentru fiecare solicitare a unui copil de participare la ateliere, adulții, însoțitorii lor, vor primi acces gratuit la fiecare dintre expoziții.
Atelierele vor avea loc în intervalul orar 10 – 17. Înscrierile la ateliere se fac AICI.
Cireșar, în Parcul Copiilor din Timișoara
Miercuri, 31 mai, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara vă invită la activități cu ocazia Zilei Copilului în Parcul Copiilor.
La Amfiteatru: de la ora 15:30 – Recital grupul de suflători al Liceului de Artă „Ion Vidu”; 16:00 – Carnavalul bucuriei și speranței, Centrul de Resurse și asistență educațională „Speranța”; 18:00 – „Doctorii fantastici”, Teatru pentru Tine (7+); 19:00 – „Huo”, Auăleu (12+) – o altfel de oră de limba română; 20:00 – „Banchetu’ mic” (DJ).
Pe Scena 2: de la ora 16:00 – Școala de Muzică „Perfect Music”; 17:00 – Spectacol Ansamblul „Timișul” Tineret și câștigătorii concursului „Grai, cântec și joc străbun”, ediția 2022; 20:00 – Cinema în aer liber – „Pinocchio”, cu Tom Hanks.
La Barca Piraților: de la ora 17:00 – „Cei trei purceluși”, Teatru pentru Tine; 18:00 – „Oskar chef prepară o supă de poveste”, Școala Phantasia&Piti Show
Se organizează activități și joi, 1 iunie. De la ora 10:00 – CIREȘAR POPULAR, Parada costumelor populare purtate de copii și de la ora 18 – PARADA PICIOROANGELOR, trupa ORT-IKI (Debrecen, Ungaria).
La Amfiteatru: de la ora 11:00 – Spectacol de dans Ansamblul „Timișul” Tineret și ansambluri folclorice partenere (Ansamblul sârbesc „Kruna” din Sânmartinu Sârbesc, Ansamblul bulgăresc „Balgarce” din Vinga, Ansamblul german din Iecea Mare, Ansamblul maghiar „Eszterlanc”, Ansamblul ucrainean „Zolotii Druzii” din Știuca, Ansamblul minorității rrome „Lulughi Shukar”); 13:30 – Școli de dans și muzică („Dinamic Dance”, „Extrem”; „Tip Top Club”; „Emotion”); 17:00 – Recital de muzică ușoară Liceul de Artă „Ion Vidu”; 18:00 – CIREȘAR CLASIC „Petrică și lupul” de Serghei Prokofiev și Medalion Disney; 19:00 – Spectacol picioroange trupa ORT-IKI (Debrecen, Ungaria); 20:00 – „Banchetu’ mic” (DJ)
Pe Scena 2: de la ora 11:00 – Școli de dans și muzică (Mini Mini Reflex; Dancing Stars Team; Școala Rock Art; Incubatorul de Artă); 13:30 – Spuma Light Party; 15:00 – Kineto Fun; 16:00 – Școli de dans și muzică („Denisse”; „Active Dance Studio”)17:00 „Căsuța prietenilor”, Teatrul Magic Oz; 18:00 – Battle Street Dance (concurs cu premii); 20:00 – Cinema în aer liber – „Ice Age Adventures of Buck Wild”.
JOCURILE COPILĂRIEI: În intervalul orar 11:00-14:00 și 16:00-20:00, se organizează campionatul cu premii „Rațele și vânătorii”, campionatul de elastic, cu participarea extraordinară a multiplei campioane olimpice Simona Amânar și perete escaladă.
Alte jocuri: „Obstacolele voinicilor”, „Pânza de păianjen”, „Plasa de pește”, jocuri cu mingea, tir cu arbaleta, șotron ș.a.
LUT ȘI JOC: Între 11:00-13:00, are loc un atelier de pictură pe ceramică.
JOC ȘI POVEȘTI: De la ora 10 are loc un atelier de ilustrație de carte cu Attila Bajko; iar de la 11, ateliere de lectură, cu librării și edituri din oraș.
JOC ȘI NATURĂ: Între 9:30-20:30, au loc ateliere de semințe, de decorațiuni din materiale reciclabile, de împletituri din nuiele, de meșterit din lemn, de coronițe și aranjamente florale, de confecționat păpuși din linguri de lemn ș.a.; prezentarea proiectului MESHter și jocuri și ateliere „Cercetașii României”.
JOC ȘI CREATIVITATE: Între 9:30-20:30, au loc activități cu jucării de lemn, pictură pe forme de lut, pictură pe tricouri, atelier zmeie colorate, pictură cu ață, atelier de croșetat și tricotat, atelier de decorat linguri de lemn.
SPORT ȘI JOC: Prezentări cluburi sportive. De la ora 10:00 – SCM Handbal și SCM Rugby și de la ora 18:00 – SCM Baschet.
JOC ȘI COMUNITATE: În intervalul orar 10:00-14:00, vor avea loc prezentarea echipamentelor și tehnicilor de intervenție Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Brigada 18 Cercetare-Supraveghere „Decebal”, Agenția Națională Antidrog, Serviciul de Ambulanță Timiș, Societatea de Transport Public Timișoara, Poliția Locală Timișoara, Direcția de Asistență Socială Timișoara; exerciții demonstrative cu câini și expuneri de tehnică de intervenție, cu Formațiunea de intervenție rapidă pe bază de voluntariat „Salvo”, din cadrul Biroul Situații de Urgență și plimbări cu trotinete și biciclete.
JOC ȘI TROC: Între 10:00-11:00, are loc activitatea Iarmaroc – joc și troc cu jucării. Negociator: actorul Ionuț Pîrvulescu.
JOC PE APĂ: Au loc curse culturale tematice pentru copii: cursă ghidată (11:00, 13:00); cursă muzicală (15:00) și plimbări de agrement (plecări din oră în oră, stația Vasile Pârvan) și CURSA RĂȚUȘTELOR PE BEGA, ediția a XIV-a, ora 17:00, pe Podul Mihai Viteazul-Podul Maria.
Căpitan de vapor pentru o zi
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) îi așteaptă pe cei mici, între orele 10 și 14, în Parcul Copiilor, la evenimentul organizat de Casa de Cultură a Municipiului cu ocazia Zilei Copilului.
„Dacă vrei să te plimbi cu bicicleta sau trotineta sau dacă vrei să îţi faci o poză în postura de căpitan de vapor, te așteptăm la standul societății.
Totodată, poţi câştiga o plimbare cu vaporetto doar pentru tine şi clasa ta la sfârşit de an şcolar… vino să participi la concursul de colorat de la standul S.T.P.T. unde te așteaptă imagini haioase, pregătite de colorat după imaginaţia şi dorinţa ta. Bineînțeles că vom răsplăti eforturile celor care ne vizitează cu ceva dulce şi aromat!!!”, spun cei de la STPT.
Colegii de la Secția de Transport Naval îi așteaptă pe copii de la ora 11 pentru plimbări cu vaporașul, cu plecare din oră în oră, de la pontonul Catedrala Mitropolitană și Vasile Pârvan/Parcul Copiilor, în amonte, spre Uzina de Apă și retur la pontonul de plecare. Vaporașele sunt pe traseu pe tot parcursul zilei.
Plimbări cu barca pompierilor de la ISU Banat
De la 9:30, pompierii din Timișoara vor face mai multe plimbări cu barca pe Bega pentru copiii participanți. În Parcul Copiilor vor avea loc exerciții demonstrative cu autospeciala de stins incendii.
Începând cu ora 09:30, în Parcul central din Dumbrăvița 𝑃𝑎𝑟𝑐𝑢𝑙 𝑐𝑒𝑛𝑡𝑟𝑎𝑙 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑎 𝐷𝑢𝑚𝑏𝑟𝑎̆𝑣𝑖𝑡̦𝑎, pompierii timișoreni vor prezenta tehnica de intervenție. La Școala Gimnazială din comuna Moravița, începând cu ora 11:00, pompierii din cadrul Stației Deta vor fi prezenți. Pompierii din cadrul Stației Sânnicolau Mare îi așteaptă pe copii în mai multe locații, astfel:
- începând cu ora 14:00, pe terenul de fotbal din comuna Sânpetru Mare;
- în intervalul orar 16:00-19:00, în fața Primăriei comunei Saravale;
- începând cu ora 15:00, în Parcul din Sânnicolau Mare.
- în intervalul ora 10:00-12:00, în Parcarea din fața Hotelului Timișoara Sânnicolau Mare;
Mai mult, la sediul Clubului PlayScape, de pe strada Alpiniștilor nr. 8A din Timișoara, începând cu ora 14:00, specialiștii Serviciului de pregătire a populației vor prezenta materiale de informare preventivă.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
Festivalul „Viva la strada” – „Uriașii din Parets del Valles”, începând cu ora 17;
Spectacol „Ariciul”, Bastion Maria Theresia, ora 19
Ziua Copilului la Iulius Town
La Iulius Town, de 1 iunie vor fi mai multe surprize pentru cei mici, începând de la ora 10. Accesul este gratuit.
Printre activități se numără un spectacol teatru de păpuși, 3 tobogane gigant (acces pe baza tichetelor gratuite oferite la Centrul Informațional), întâlnire cu Mickey și Minnie Mouse.
Micii artiști de la Palatul Copiilor Timișoara și din cadrul școlilor de dans, balet și canto din Timișoara și Lugoj, vor urca pe scena amplasată pe în zona Atrium din Iulius Mall, în cadrul unui spectacol minunat al voiniceilor.
Va fi și o „Roată a Cadourilor”, cu 5.000 de premii pentru copii.
Zi de poveste la Dumbrăvița
În 1 iunie, copii sunt așteptați să pășească într-o lume fermecată, în care vor putea dansa alături de dragoni, sirene, zâne, pitici sau alte făpturi magice, în Parcul Central.
Păpușile gigantice își vor face apariția în parc la ora 10. Micilor războinici și celor interesați de domeniul militar le sunt pregătite, tot între orele 10 și 12, demonstrații, prezentări de armament și echipamente speciale (SRI, armată, pompieri, jandarmerie etc).
De la 11, începe spectacolul interactiv „Cufărul magic”, iar de la 12 vin pe scenă Zumba Kids. De la 14:30 urmează momente deosebite pregătite de elevi de la Școala Gimnazială Dumbrăvița, Școala Hobby Art, Școala Elias Meici etc.
De la ora 17 până la 20 va fi disponibilă și o video booth 360, care va imortaliza momentele petrecute alături de familie. De la ora 19, pe scenă urcă micii fotbaliști, câștigători ai Cupei Statelor.
Distracție în Parcul Central din Moșnița Nouă
Primăria comunei Moșnița Nouă organizează o serie de activități dedicate tuturor copiilor și nu numai! Acestea au loc în Parcul Central.
De la ora 14 la ora 17: pictură, jocuri, tobogane, DJ cu muzică pentru copii, animatori (Minnie, Mickey, Tom & Jerry, Cenușăreasa, Animatori Mimi)
De la 17 la 18:30: spectacol pe scenă cu Dinamic Dance, Anne Dance Studio, Ansamblul Moșnițeana JR, Cor Palatul Copiilor Timișoara, Club Sportiv comunal Moșnița & spumă Party, Teatrul Happy Team.
De la 18 la 23: concert Simona Ruscu și Formația, Sean Norvis & MC Steliano, Proiecție Film
Ziua copiilor la Ghiroda și Giarmata
Joi, 1 iunie, în curtea Căminului Cultural Ghiroda vor fi organizate mai multe activități pentru copii.
Startul programului se dă la ora 10. Printre altele, cei mici vor putea urmări piesa de teatru „Cei trei purceluși”, vor putea desena sau se vor da pe tobogane.
Parada Bucuriei la Buziaș
Primăria Orașului Buziaș și Casa De Cultură Buziaș în colaborare cu Asociația Culturală Izvorașul organizează „Parada Bucuriei”.
Evenimentul este dedicat Zilei Internaționale a Copilului, însă are loc vineri, 2 iunie, de la ora 11:30.
Invitați speciali sunt cei de la trupa de teatru stradal pe picioroange „ORT-IKI” din Ungaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!