„Nu putem sta deoparte, asta e clar: am ferma convingere că educația și cultura sunt prioritare pentru orice societate, pentru evoluție. Așa că rolul nostru este cel al unei corăbii cu pânzele sus. Din seria de topicuri propuse de noi în perioada de redactare a dosarului de candidatură, au fost selecționate câteva. Ca temă generică, ele ar putea fi rezumate astfel: ce înseamnă „revoluție”? Ce înseamnă „revoluție” astăzi și cum o va putea duce până la capăt fiecare dintre noi?
Ce avem de făcut? În jurul acestor întrebări se construiesc programele Teatrului Național. În jurul acestor întrebări am gândit inclusiv programul Open Air Hall: spectacole, ateliere, instalații create în jurul Sălii 2, pe teme contemporane, punctuale”, a declarat Ada Lupu Hausvater. Datorită ei, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR) a fost inclus în circuitul cultural european, fiind membru al European Festivals Association iar Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara s-a raliat celei mai importante rețele europene de teatre publice, European Theatre Convention.
Vorbind în numele echipei de la TNT, Ada Lupu Hausvater a explicat cum vede această călătorie spre TM2021.
„Teatrul Național rămâne să construiască, își urmărește programul de management, iar parte din acest program este și programul TNTm2021. Pe noi ne interesează cum contribuim noi la evoluția orașului. Vrem să lucrăm cu cetățenii în mod nemijlocit, direct; să-i provocăm să descopere și să ne împărtășească lucrurile bune, ideile bune și gândurile bune despre orașul în care trăiesc, lucrează, învață sau prin care tocmai sunt în trecere. Vrem să îi întrebăm ce putem să facem împreună, ce putem face noi să creștem acest oraș?”, a spus directorul TNT.
Despre generația tânără de actori și dacă se va ridica la calitatea actului actoricesc a generației trecute, Ada Lupu Hausvater, care conduce TNT de 12 ani, consideră că „generația de aur a devenit de aur într-un context foarte bine definit”.
”Sunt foarte mulți tineri foarte talentați, dar au nevoie de timp și de ocazii să se dezvolte” și cel mai important aspect menționat „au nevoie de un sistem legislativ care să le permită acest lucru – contractele pe drepturi de autor trebuie să conțină și un cadru funcțional de protecție socială, recunoașterea vechimii în muncă, de pildă; concursurile din teatre trebuie să fie cât mai deschise – doar în felul acesta, artiștii vor putea evolua. E greu să te dezvolți când trebuie să supraviețuiești”, a mai declarat aceasta.
Discutând despre companii particulare în România, Ada Lupu Hausvater are convingerea „că trebuie să existe mai multe, iar existența lor să nu implice acea trudă sisifică pe care o presupune în prezent; nivelul de performanță al unei societăți se poate măsura și prin numărul de inițiative culturale independente. Câte companii particulare sunt în România acum? Foarte puține. Cred că tinerilor artiști trebuie să li se ofere mai multă încredere și mai multe șanse. Trebuie să le dăm ocazia și cadrul necesar să fie ei înșiși. În definitiv, fiecare generație își aduce propriul său aport la dezvoltare.”
Interviul integral poate fi citit în săptămânalul Agenda.
Citiți principiile noastre de moderare aici!