Este un fel de mini-oraș în natură, unde victimele traficului de persoane din această parte de Europă își vor găsi liniștea atât de necesară, adăpostindu-se totodată de agresori. Vor sta în acest adăpost din Timiș un timp, luni de zile, un an, cât este necesar, apoi vor fi reintegrate în societate. Victimele vin cu traume, iar aceste traume trebuie vindecate și uitate…
Centrul este realizat printr-un parteneriat între Uncaged (organizație din America) și WorldTeach (organizație din Timișoara) și autoritățile publice, centrat pe „supraviețuitorul” traficului de persoane. Kim Westfall, fondatoare și președinte Uncaged, este o americancă care s-a implicat în acest proiect și este cea care strânge bani și creează programe pentru ca acest proiect să devină realitate. Și devine realitate pe zi ce trece…
„Tocmai am fost în Guatemala, am salvat 20 de copii și nu am găsit un loc să-i cazăm. Acest lucru m-a pus să caut o soluție pentru victimele traficului, pentru copii, să-i aducem în familie. În Timiș vom face o școală, biserică, înconjurată de o fermă. Un loc pentru victimele traficului. Lucrăm cu o echipă de o sută de oameni pentru a crea un sanctuar, pentru a-i asista și stabiliza pe supraviețuitori, pentru a-i reconstrui ca și oameni, pentru a reclădi corpul, mintea, spiritul, unde vor avea acces la terapie de toate felurile, de la medicală la cea psihologică, să-i reintegrăm în societate”, a spus Kim Westfall.
În acest adăpost din Timiș își vor găsi locul aproximativ o sută de victime ale traficului de persoane, cu preponderență femei și copii.
„Îi vom stabiliza acolo și îi vom reintegra în societate, apoi se pot întoarce pentru câteva zile acolo, pentru terapie. Când experții noștri și terapeuții vor zice că pot pleca, atunci îi vom muta pentru a trăi independent, în societate. În cazul acesta vom avea cel puțin 50 de profesioniști, terapeuți, se va face terapie prin muzică, tot felul de terapii”, a spus Beniamin Lup, președinte WorldTeach.
Acest proiect are nevoie de 4 milioane de dolari pentru toate facilitățile și staff-ul pentru un an și construcția unei infrastructuri în SUA. Kim Westafall s-a întors în America, unde va face rost de acești bani de la diverși oameni care sunt dispuși să se implice în acest proiect.
„Este un parteneriat între Uncaged și WorldTeach și autoritățile publice, prin care dorim să demonstrăm eficiența unui program holistic centrat pe supraviețuitorul traficului de persoane. WorldTeach va veni cu experiența practică și Uncaged va veni cu programul de terapie. Europa este plină de victime. Sunt români, moldoveni, ucraineni. Îi vom aduce aici, la acest centru. Din cauza vidului legislativ supraviețuitorii traficului (noi evităm să folosim cuvântul victimă – îi numim supraviețuitori tocmai pentru că au rezistat și supraviețuit abuzurilor) victimele sunt adesea retraficate. Am găsit suport de la autoritățile din județul Timiș, vor veni alături de noi pentru a face acolo hubul. Un astfel de sanctuar care s-a extinde în toată Europa. Autoritățile ne oferă suport, inclusiv financiar, pentru campanii și resurse. Vrem să facem o comunitate, câteva case în cerc, în centru este o capelă sau un mic sanctuar, un studio de arte, de muzică, supraviețuitorii vor avea conexiune cu natura, un decor liniștit, pădure, apă. Am găsit proprietatea perfectă”, a spus Beniamin Lup.
Americanii vor să vină alături de europeni și să-i ajute cu această problemă, financiar și logistic.
„Nu va fi un sistem american, vrem să pregătim specialiști români care să se ocupe în continuare de prevenirea și combaterea traficului de persoane, nu numai în România, ci și în toată Europa. Am aflat că populația României este una dintre cele mai traficate, ne pasă de fiicele voastre”, a spus Kim Westfall.
WorldTeach a salvat sute de victime ale traficului de persoane de-a lungul anilor. În aproximativ un an, acest adăpost din Timiș va deveni funcțional…
Dacă vreți să sprijiniți acest proiect sau vreți să aflați mai multe despre el, atunci trimiteți un mail la contact@worldteach.ro și accesați www.facebook.com/WorldTeachRomania/.
Citiți principiile noastre de moderare aici!