Programul Adelinei Tîrziu a convins, astfel că aceasta a fost aleasă cu unanimitate de voturi în funcţia de preşedinte al organizaţiei. Creşterea numărului de membri ai Organizaţiei de Femei şi implicarea lor activă în acţiuni specifice, proiect de acordare de burse lunare pentru copiii talentaţi din Timişoara cu probleme financiare, continuarea proiectului “Ceaiul democrat-liberal”, unde membrii şi simpatizanţii PD-L abordează teme variate şi încearcă să găsească soluţii la probleme ale comunităţii, sunt doar câteva dintre punctele forte ale programului prin care noul preşedinte al Organizaţiei de Femei Democrat Liberale din Timişoara, Adelina Tîrziu, şi-a câştigat încrederea colegelor sale.
Funcţiile de prim-vicepreşedinte au fost ocupate de Ramona Olteanu şi Diana Sandu, iar cea de secretar general de către Maria Lăutaru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!