Sponsorii au fost puţini, în aceste
condiţii nu sunt destui bani pentru organizarea
evenimentului. Din păcate, de lipsit va lipsi
şi competiţia care ar fi trebuit să
aducă la Timişoara 34 de
baloane de aer cald. Consiliul Judeţean
Timiş a intenţionat
să organizeze şi în acest an,
la început de septembrie, mitingul aviatic, care
ar fi ajuns la cea de-a IV-a ediţie şi care
s-a bucurat de interesul timişorenilor şi
timişenilor.
Din cauza crizei financiare şi ca urmare a unei
analize legate de costurile pe care
desfăşurarea Mitingului aviatic şi,
în premieră, a Cupei Carpathia la baloane cu
aer cald le-ar impune, Consiliul Judeţean
Timiş a hotărât să
renunţe la organizarea acestor două
evenimente. În funcţie de situaţia
economică, avem speranţa că vom
reuşi să reluăm, pe parcursul anului
viitor, organizarea celor două acţiuni, am
mai aflat de la organizatori.
Marcel Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!