Absolvenții de gimnaziu au completat opțiunile în fișele de înscriere, iar vineri, 12 iulie, a avut loc repartizarea computerizată. În topul liceelor la care s-a intrat cu cele mai mari note este Colegiul Național C.D. Loga Timișoara, unde ultima notă cu care s-a intrat la specializarea Matematică-Informatică este 9,59. Tot la „Loga”, ultima notă cu care s-a intrat la specializarea Științele Naturii este 9,34. La Liceul Grigore Moisil din Timișoara, la specializarea Matematică-Informatică, ultima medie cu care s-a intrat a fost 9,31, iar la Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara , la „Mate-Info”, ultima medie cu care s-a intrat a fost 9,29. Tot la „Pedagogic”, dar la „Științele Naturii” s-a intrat cu 9,25 – ultima notă.
În cealaltă parte a clasamentului se află Liceul Traian Grozăvescu din Nădrag, unde la specializarea „Electric” ultima notă de admitere a fost 3,29. La Liceul Teoretic Dositei Obradovici din Timișoara ultima notă cu care s-a intrat la Filologie a fost 3,35, iar la Liceul Iulia Hașdeu din Lugoj, la Filologie, ultima notă cu care s-a intrat a fost 3,50.
Aici vedeți ultima notă cu care s-a intrat la liceele și specializările din Timiș.
Lista candidaților din Timiș, ordonați după medie de admitere, o puteți vedea aici.
Repartizarea se face ordonând candidații în județul Timiș descrescător, după medii, încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la una din opțiunile exprimate.
Ordonarea candidaților se face descrescător după mai multe criterii: media de admitere, media de evaluare națională, media generală de absolvire a claselor V-VIII, nota obținută la proba de limbă și literatură română din cadrul evaluării naționale, nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale și nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor Art. 10, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!