Cele două minore au fost depistate de agenții de pază ai unei societăți comerciale, după ce au încercat să treacă de casa de marcat cu mai multe produse pentru care nu au plătit. Oamenii de ordine au chemat poliția, iar la controlul fetelor, într-un ghiozdan, au fost descoperite și bunuri furate din alte cinci magazine de haine.
„Prejudiciul de aproximativ 738 de lei a fost recuperat în totalitate, produsele fiind restituite reprezentanților societăților comerciale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!