Cei doi adolescenți au desprins elementele de siguranță de pe haine, pentru a putea ieși liniștiți din magazin. Au fost însă observați de agenții de pază, care i-au prins cu marfa furată. Oamenii de ordine au chemat imediat poliția.
„La data de 11 februarie a.c., cei în cauză au fost reţinuți de agenţii de pază ai unui centru comercial, după ce ar fi ieșit dintr-o societate având asupra lor mai multe articole vestimentare neachitate, de pe care anterior ar fi desprins elementele de siguranță. Prejudiciul în valoare de peste 600 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate reprezentanţilor societăţii comerciale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiților”, transmit oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!