Cei patru au dat atacul în luna ianuarie, în anexa unei clădiri din Teremia Mare. Polițiștii au fost anunțați despre furt însă abia miercuri, când au și reușit să identifice suspecții.
„La scurt timp, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au depistat 4 minori, cu vârste între 12 și 17 ani, bănuiți de comiterea furtului. În fapt, în perioada 31 decembrie 2015 – 02 februarie a.c., minorii ar fi pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în curtea imobilului, iar dintr-o anexă ar fi sustras o drujbă, o motocositoare portabilă, un ferăstrău electric, un flex și o bormașină. Prejudiciul în valoare de aproximativ 1.500 de lei a fost recuperat în totalitate de polițiști, bunurile fiind predate păgubitului. Pe numele bănuiților a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză”, spun cei de la IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!