Cei șapte au fost identificați, marți, de polițiștii din Recaș. Oamenii legii au reușit să probeze două lovituri date de copii în case din localitate.
„În fapt, în cursul lunii februarie a.c. şi în noaptea de 09 spre 10 martie a.c., tineri ar fi pătruns prin efracţie în două imobile situate pe raza oraşului Recaş, iar din interior ar fi sustras mai multe bunuri (articole vestimentare, obiecte casnice, alimente, băuturi alcoolice) cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.000 de lei. Poliţiştii au reuşit să recupereze o parte dintre bunurile sustrase, toate fiind anterior valorificate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, povestesc polițiștii timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!