După ani de zile în care a funcționat pe strada Proclamația de la Timișoara, nr.5, vizavi de Hotelul Continental, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest se mută în casă nouă. Instituția care se ocupă de implementarea proiectelor cu finanțare europeană, mai ales cele pe Programul Operațional Regional – Regio, va avea sediul pe strada Gheorghe Lazăr, nr. 14, chiar lângă Casa Adam Muller Guttenbrun. Locația este a ADR Vest și a trecut printr-un proces de renovare. De asemenea, lângă clădirea existentă a fost ridicat un corp nou, într-un stil mai modern, cu panouri din sticlă.
„Este noul nostru sediu, a fost realizat din bănuții noștri. Investiția a fost de aproximativ un milion de euro”, ne declara, la finalul anului trecut, Sorin Maxim, directorul ADR Vest.
Agenția va funcționa în noul sediu începând cu data de 25 ianuarie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!