Reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara au anunțat că pista de aterizare/decolare a fost închisă la ora 8.20 din cauza zăpezii acumulate. Niciun zbor nu mai ajunge la Timișoara, iar numeroși pasageri sunt blocați în aerogară. Potrivit directorului Aeroportului Internațional Timișoara, Dan Idolu, se estimează că zborurile vor reveni în jurul orei 10.
„La ora 8.20 s-a dat informare aeronautică și am oprit toate zborurile. S-a lucrat toată noaptea pentru deszăpezire, dar la ora 8.20 a trebuit să închidem. Noi am dat informarea că două ore va dura până vom curăța pista. Dar estimez că până la ora 10 se vor relua toate zborurile”, a declarat Dan Idolu pentru tion.ro.
În acest moment sunt anulate două zboruri spre București și înregistrează întârzieri zboruri spre București și Tel Aviv.
UPDATE. Aeroportul Internațional Timișoara s-a redeschis
Aeroportul s-a redeschis în jurul orei 10. Primul zbor al zilei a aterizat la ora 10.11. Este vorba despre o aeronavă Ryanair venită de la București.
UPDATE 2. Zborurile dinspre și spre Timișoara înregistrează întârzieri
Mai multe zboruri spre și dinspre Timișoara înregistrează întârzieri. Pentru a vedea în timp real starea fiecărui zbor trebuie să intrați pe www.aerotim.ro
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2163958″]
[related-post post_id=”2163934″]
[related-post post_id=”2163941″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!