Timișoara nu mai are de ceva timp nici Registrul Spațiilor Verzi, după un proces între Asociația Peisagiștilor din România, Filiala Teritorială Vest, și municipalitate. Totul a pornit de la tăierea copacilor, pentru a fi făcut loc modernizării în forță. Specialiștii de la AsoP nu sunt de acord cu măsurile luate de primărie pentru fluidizarea traficului pe mai multe artere din oraș și acuză administrația publică de o administrare iresponsabilă a spațiilor verzi. Cu ajutorul magistraților de la Tribunalul Timiș, care le-au dat dreptate în prima instanță, peisagiștii au reușit să clasifice evidența spațiilor verzi din oraș constituită în Registrul Local al Spațiilor Verzi drept una „nelegală”.
Detalii, AICI!
Pe de altă parte, PMT întocmește, conform legii, planul de calitate a aerului, iar timișorenii sunt chemați să dezbată pe marginea proiectului. Dezbaterea publică are loc joi, 5 martie, de la ora 16, în Sala de consiliu a municipalității.
AsoP acuză tăierea unui copac, PMT spune că era uscat
Cu o zi înainte de dezbaterea publică, peisagiștii din Timișoara au criticat din nou primăria, pe Facebook.
„Timișoara a mai pierdut un stejar din patrimoniul orașului, doar pentru că încurca o alee. Am solicitat Gărzii de Mediu inspecția și controlul legalității lucrărilor de defrișare a arborilor din fața Muzeului Național al Banatului (Castelul Huniazilor), Piața Iancu Huniade nr. 1 Timișoara. Dar lucrurile sunt mai complicate un pic, în sensul că și dacă există aviz de tăiere ne întrebăm cum de a fost posibil o asemenea viziune de a șterge identitatea peisageră a Timișoarei și a reduce fondul vegetal, cel care asigură serviciile ecosistemice (reducererea poluării, reglarea microclimatului, eliberă oxigen, biodiversitate etc). Tot mai clar este că Timișoara are nevoie de CARTA ARBORILOR ISTORICI, un instrument necesar pentru identificarea arborilor cu valoare patrimonială, la fel cum este și REGISTRUL VERDE AL SPAȚIILOR VERZI”, a transmis AsoP pe Facebook.
De cealaltă parte, reprezentanții primăriei susțin că arborele tăiat reprezenta un adevărat pericol pentru trecători și că a fost afectat încă de la furtuna din septembrie 2017, care a făcut ravagii și a ucis doi oameni în Timișoara. Mai mult, ei spun că este vorba despre un salcâm japonez, nu despre un stejar.
„Copacul era uscat complet și prezenta pericol. Nu este nevoie de aviz pentru tăierea unui arbore dacă este uscat sau bolnav. Era un salcâm japonez foarte putred. Jumătate din el s-a rupt la furtuna din septembrie 2017, iar de atunci a rămas descentrat și a devenit periculos”, ne-au declarat reprezentanții primăriei.
Peisagiștii cer refacerea planului de calitate a aerului
Revenind la planul de calitate a aerului, care intră joi în dezbatere publică, AsoP a făcut public și un punct de vedere pe Facebook. Peisagiștii au analizat documentația și spun că din ea lipsesc date referitoare la numărul de arbori și arbuști care vegetează pe spațiul public al orașului și nici informații cuantificabile cu privire la volumul de coroană necesar pentru stabilirea stratului ecologic. Lipsesc, de asemenea, spun peisagiștii, propuneri minimale pentru creșterea suprafeței de spațiu verde pentru următorii cinci ani.
Ei fac și câteva recomandări primăriei: să refacă planul cu date reale, exacte și cu o analiză complexă și integrată asupra rolului spațiilor verzi și cer instituirea stării de conservare a vegetației în Timișoara, prin care se interzic total tăierile în coroana arborilor, intervențiile de reducere a volumului foliar, până la inventarierea la zi a tuturor arborilor și arbuștilor din oraș.
Poziția AsoP este AICI!
Vă reamintim, în Timișoara a apărut, pentru prima dată în istoria recentă, smogul, fenomenul fiind inițial ignorat de autorități, care se temeau că datele alarmante vor alunga investitorii. După dispariția fenomenului, autoritățile locale au acceptat că, într-adevăr, poluarea a depășit limitele normale.
De altfel, chiar ministrul liberal al Mediului, Costel Alexe, plasa recent Timișoara pe lista celor mai poluate zece orașe din România, evident spre nemulțumirea primarului Nicolae Robu, care nu l-a contrazis direct, dar a publicat pe Facebook, în ultima perioadă, mai multe rezultate ale stațiilor de monitorizare a calității aerului din oraș, care ar arăta un aer curat în Timișoara. Totuși, ministrul cerea atunci elaborarea de urgență a acestui plan.
Planul elaborat cu aproape 110.000 de lei de către o firmă din București poate fi consultat AICI. Vă avertizăm că este destul de stufos și greu de lecturat.
Articole pe aceeași temă:
Planul de calitate a aerului în Timișoara intră în dezbatere publică
Trimite articolul
Xcititi despre 5G si veti intelege de ce trebuie taiati copacii din orase………
Stejarul care defapt era salcam. Pe google maps se vede foarte bine ca era salcam.
Buna ziua.
Aceste acuzatii nu sunt corecte.
Nu apar primaria, au facut si ei multe prostii.
In acest caz, eu sunt de acord, si as taia toti copacii din zona Castelului, este cea mai pretioasa cladire din oras si este mascata, turistii trec pe landa cladire si nu o pot admira.
In afara de Castel mai sunt multe cladiri mascate.
Intreb AsoP ce este mai pretios o cladire istorica sau o bucate de lemn?
Si daca tot iubiti copacii, in locul vostru plantam 10 copaci pentru cel taiat.
Din cauza ca va opuniti taierii copacilor putrezi, in locul autoritatilor as emite o hotarare., si anume
toate pagubele produse de caderea copacilor sa fie suportate de cei care nu se gandesc la pericolul pentru trecatori, masini, etc.
Va salut.