Teatrul Maghiar de stat „ Csiky Gergely” din Timișoara invită publicul la o nouă premieră: „Afacere murdară”, după „Chelnerul mut” de Harold Pinter, în regia lui Gyulay Eszter.
„Chelnerul mut de Harold Pinter, piesă într-un act, folosită ca text de bază în spectacol, a fost scrisă în 1957 și prezentată prima oară în anul 1960, în data de 21 ianuarie, la Teatrul Hampstead din Londra. Scriitorul englez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, este apreciat nu numai pentru operele sale teatrale, ci și ca poet, scenarist, regizor și actor (după terminarea facultății a lucrat ca actor la mai multe teatre londoneze, sub numele David Baron). Ca dramaturg a devenit cunoscut în anii `50, împreună cu membrii Angry Young Man, grup al dramaturgilor tineri, din Londra. Spre deosebire de contemporanii lui, care au avut ca scop artistic reînnoirea dramaturgiei shakespeariene, el a urmat calea deschisă de Beckett, creând astfel ceea ce a fost considerat o linie nouă a absurdului”, punctează realizatorii proiectului teatral.
Premiera spectacolului „Afacere murdară” va avea loc în data de 4 octombrie, de la ora 19:00, în sala Studio a teatrului. Următoarea reprezentație este programată în data de 15 octombie, de la ora 19:00. Spectacolul este tradus simultan în limba română.
Interpretat de critici drept o parodie teatrală a filmelor cu gangsteri, „Chelnerul mut” surprinde ultima misiune a doi criminali plătiți. Pornind de la această idee, Gyulay Eszter, regizoarea spectacolului a continuat, împreună cu actorii, povestea celor două personaje. ”Povestea lui Ben și Gus devine o poveste paradoxală de crimă și pedeapsă despre și între doi prieteni adevărați, într-o situație în care nu mai ai posibiltatea de a alege. Frica, neîncrederea, vulnerabilitatea și agresiunea stau ghemuite pe rafturile sufletului, dar pe dinafară nu se vede nimic. Degeaba scrijelim glazura, foarte rar vedem dincolo de suprafaţă”, susține regizoarea. Ea lucrează ca membră a teatrului independent Nézőművészeti KFT din Budapesta, împreună cu actori renumiți precum Mucsi Zoltán și Scherer Péter.
Rolurile Ben și Gus sunt interpetate de actorii Asztalos Géza și Kocsárdi Levente, alături de care apare și un personaj jucat de coregrafa Baczó Tünde. Spectacolul „Afacere murdară” este punctat cu momente de muzică suprarealistă și dans și în coregrafia lui Katona Gábor (Ungaria). Spațiul scenic a fost creat de scenograful Albert Alpár.
Citiți principiile noastre de moderare aici!