Afganii au fost depistați marți seară de polițiștii de frontieră timișeni la marginea localității de frontieră Cenad. Se deplasau pe câmp, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră, spre țara vecină. Au fost imediat duși la sediul poliției de frontieră pentru verificări.
“În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei sunt cetățeni afgani, toţi bărbaţi, având vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani. Aceştia sunt solicitanţi de azil în ţara noastră, au declarat faptul că intenționau să ajungă în ţări din vestul Europei și au recurs la această metodă întrucât nu îndeplineau condiţiile legale de ieşire din ţară. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!