Doar astăzi, 12 aprilie, şi doar până la ora 21, în spaţiul Hotelului Timişoara, puteţi admira capodopere semnate de cei mai apreciați pictori români pe piața de artă, precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Aman, Nicolae Vermont, Octav Băncilă, Gheorghe Petrașcu, dar și Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Ion Țuculescu, alături de alte zeci de lucrări, expuse de Artmark ca preambul al licitaţiei ce va avea loc la Bucureşti, în 16-18 aprilie. Accesul la expoziţie este liber.
Cea de-a XXXVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Timişoara Muzicală la Filarmonica Banatul începe astă-seară, 12 aprilie 2013, la ora 19, cu o expoziţie documentară ce are în prim-plan una dintre cele mai ilustre “dinastii artistice” ale Banatului: familia Braun. Concertul inaugural dirijat de Radu Popa îl va avea solist pe maestrul Rolf Bissinger, flautist al Operei din Frankfurt. Cu un instrument marca Braun, el va interpreta Concertul pentru flaut şi orchestră compus de C.Reinecke. Programul serii va începe cu Suita Spartacus de A.Haciaturian şi se va încheia cu Simfonia în re minor de C.Franck. Tot în cadrul festivalului, sâmbătă, 13 aprilie 2013, de la ora 19, în foaierul sălii Capitol, va avea loc un inedit recital: violiştii Alexandru-Miha Bota (Austria) şi Cristian Andriş (Elveţia), acompaniaţi la pian de Roxana-Yvonne Coşereanu, vor susţine un program cu o temă foarte atractivă: dansul.
Teatrul Maghiar Csiky Gergely reia sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 19, în sala Studio, unul dintre cele mai emoţionante spectacole ale stagiunii: Gardenia, „o poveste despre patru fete, femei, fetițe, domnișoare, doamne, târfe, zâne, vrăjitoare, prințese și slujnice împuțite, prostituate răscoapte și dame răsfățate”. Drama scrisă de Elżbieta Chowaniec este pentru prima dată montată pe o scenă din România. Regia îi aparţine lui Koltai M. Gábor, scenografia este semnată de Iuliana Vâlsan, iar interprete sunt actriţele Tokai Andrea, Borbély B. Emilia, Lőrincz Rita și Tar Mónika.
La Teatrul Naţional Timişoara este in fiecare seara ceva de văzut: vineri, 12 aprilie, „Vacanţă de iarna”, sâmbătă, 13 aprilie, „Privelişte minunată spre catedrală”, piese de Slawomir Mrožek în regia lui Sabine Popescu, iar duminică, 14 aprilie, „Bad bed stories” de Oleg şi Vladimir Presniakov, în regia lui Traian Şoimu. Spectacolele încep la ora 19, iar biletele la TNT costă între 20 şi 40 de lei.
Teatrul German are pe afişul zilei de sâmbătă, 13 aprilie, la ora 18, spectacolul pentru copii „Hansel şi Gretel“, basm muzical regizat de Simona Vintilă, pe muzica lui Ilie Stepan. Duminică, 14 aprilie, de la ora 19,30, timişorenii sunt invitaţi în universul cehovian: spectacolul cu piesa „Pescăruşul“ poartă semnătura reputatului regizor Yuri Kordonsky, iar decorul şi costumele sunt create de Dragoş Buhagiar.
În cadrul Zilelor Culturii Spaniole la Timişoara, în 12 aprilie, timişorenii vor putea participa la un curs practic de flamenco, susţinut de Lucero Cardenas, de la ora 18, la Just Dance Timişoara&Ritmuri de societate (str. Pestalozzi nr.20). În exact acelaşi timp, cei pasionaţi de gastronomia spaniolă vor putea învăţa să gătească paella, gazpacho, empanada galleza (un soi de plăcintă cu ton) şi tortilla de patatas, la cursul pe care maestra Sonia Cejuela îl va susţine la restaurantul Burgund. În 13 aprilie, la Librăria Cărtureşti Mercy, scriitoarea Araceli Estevez susţine de la ora 13 un aterier în care participanţii pot învăţa să scrie o minipoveste, în 7 rânduri. De la ora 17,30, în sala Capitol se va desfăşura un spectacol de flamenco şi muzică spaniolă , susţinut de trupa Sinergias şi elevi ai Liceului J.L.Calderon şi ai Şcolii Just Dance.
Citiți principiile noastre de moderare aici!